Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, i-a prezentat astăzi ambasadorului israelian, Dan Ben – Eliezer, oferta turistică a judeţului, precizând că acesta este un domeniu de succes prin eforturi comune.
Şeful judeţului a amintit succint despre colaborările cu regiunile înfrăţite (inclusiv cea prevăzută în viitor, cu regiunea Najaf, din Irak ), a prezentat oferta turistică din Vatra Dornei, Gura Humorului si Câmpulung Moldovenesc, a vorbit despre aeroportul Salcea şi a încheiat cu posibilităţile de investiţii în energii regenerabile.
Referindu-se la posibilităţile de cooperare cu autorităţile şi agenţii economici din zona Fălticeni, Nechifor a amintit, în primul rând, de muzeele care pot atrage turişti, cel mai important fiind cel care adăposteşte opera sculptorului Ion Irimescu, recent renovat cu fonduri europene.
Leave a Reply