Puțin peste 20.000 de români din străinătate s-au înscris până în prezent pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Potrivit site-ului AEP, până luni, la ora 15,00, au fost depuse 21.421 de cereri pentru votul prin corespondenţă. Cele mai multe cereri au fost depuse de românii din Marea Britanie (4.943) şi Germania (3.258), iar peste 1.000 de solicitări au venit din Spania, Italia, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda. Cereri de vot prin corespondenţă au venit şi din Austria – 813, SUA – 714, Irlanda – 496, Canada – 466, Danemarca – 443, Luxemburg – 300. Printre ţările cu cele mai puţine solicitări se numără Ucraina, India, Iran, Albania sau Muntenegru. Mai sunt 10 zile în care românii din diaspora mai pot opta pentru a-şi exercita dreptul de vot la parlamentare prin corespondenţă. Cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care doresc să îşi exercite dreptul la vot prin corespondenţă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, se pot înregistra, până cel mai târziu pe 22 octombrie, pe platforma www.votstrainatate.ro. Prin înregistrarea ca alegător prin corespondenţă, cetăţeanul român cu drept de vot, care locuieşte în străinătate şi deţine documente valabile de şedere din partea statului respectiv, solicită transmiterea prin poştă a documentelor de vot la adresa sa de corespondenţă. Prin completarea acestui chestionar, cetăţeanul român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi exprimă dorinţa să voteze prin corespondenţă la alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020, urmând să fie radiat pentru acest scrutin din lista electorală permanentă din România şi înscris în lista electorală permanentă pentru votul prin corespondenţă. În ceea ce privește votul la secțiile din străinătate, AEP a anunțat că, până la data de 21 septembrie 2020, când a expirat termenul de înregistrare pe portalul www.votstrainatate.ro cu această opţiune, s-au înscris 3.939 de alegători români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, cu această opţiune. Potrivit AEP, în Belgia s-au înregistrat 165 de cereri de înfiinţare de secţii de votare, în Franţa – 166 cereri, în Germania – 343 de cereri, în Italia – 246 cereri, în Olanda – 246 cereri, în Marea Britanie – 646 cereri, în Moldova – 193 cereri şi în Spania – 314. Românii din diaspora vor vota la parlamentare pe 5 şi 6 decembrie.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Puțin peste 20.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare
Puțin peste 20.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare
oct. 12, 2020
TAG20.000 alegerile corespondenţă înscris parlamentare pentru peste prin putin români străinătate votul
Articolul anterior„Istoria în desene” – atelier de creativitate online organizat de Muzeul Naţional al Bucovinei
Articolul următor18 noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total a ajuns la 7.220