Ungaria a decis noi restricţii în ce priveşte trecerea frontierelor, care vor intra în vigoare de miercuri, pentru a preveni răspândirea COVID-19. Anunțul a fost făcut duminică de şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Hotărârea a fost luată în urma reapariţiei unui număr mare de cazuri în mai multe ţări, a precizat oficialul citat de Reuters şi Magyar Hirlap, relatează Agerpres. Potrivit noilor reguli, cetăţenii unguri care revin din ţări de risc crescut, considerate aparţinând zonelor „galbenă” şi „roşie”, vor fi obligaţi să se supună unor controale medicale la graniţă şi să intre în carantină. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul străinilor care vin din ţări „galbene”, în timp ce intrarea cetăţenilor străini din ţări „roşii” va fi interzisă. Dintre statele membre ale Uniunii Europene, în categoria „galbenă” se înscriu în prezent Bulgaria, Portugalia, Suedia, România şi Marea Britanie.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorEugen Teodorovici, candidat la funcţia de preşedinte al PSD
Articolul următorOperație fără bisturiu la Spitalul de Neurochirurgie din Iași