Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de Elena C., de 86 de ani, localnică, despre faptul că, la aceeaşi dată, a constatat lipsa unei sume de 1.300 de lei din locuinţa sa.
Din declaraţia părții vătămate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 31 iulie, în jurul orei 17.30, în timp ce se deplasa spre domiciliu, bătrâna a fost abordată de o persoană de sex feminin, care i-a spus că lucrează la o instituție publică din localitate şi astăzi este ultima zi în care se schimbă bancnotele de 100 de lei uzate, în altele cu aceeaşi valoare.
În acest sens, tânăra s-a oferit să însoţească persoana vătămată la locuinţa acesteia, unde Elena C. a scos și pus pe masă suma de 2.700 de lei, după care a părăsit încăperea pentru câteva clipe.
În acest timp, tânăra a sustras suma de 1.300 de lei și, motivând că mai are treabă prin oraş, a părăsit domiciliul reclamantei.
Ulterior partea vătămată a constatat lipsa sumei de 1.300 lei și a anunțat poliția.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autoarei şi recuperării prejudiciului.
Leave a Reply