full screen background image

Secretarul de stat MAI Gheorghe Sorescu în ședință la Botoșani pentru starea de alertă

Instituția Prefectului, a găzduit sâmbătă, 9 Mai 2020, o ședință a reprezentanților structurilor MAI cu prefectul județului, Dan Nechifor și cu secretarul de stat botoșănean, Gheorghe Sorescu, pentru a stabili planul de măsuri având în vedere că în data de 15 mai se va ieși din starea de urgență. Ținând cont de reluarea activității cu publicul după data de 15 mai, deși va fi menținută starea de alertă, fiecare instituție din subordinea Prefecturii ( Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte), dar și activitatea proprie ( audiențe, apostile etc.) trebuie să se supună unui plan de măsuri propriu, pe lângă recomandările care vor veni de la nivel național. Totodată, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va monitoriza și modul în care celelalte instituții din județul Botoșani vor respecta măsurile și recomandările pe starea de alertă. “Având în vedere că vom rămâne în stare de alertă, botoșănenii trebuie să manifeste precauție, iar autoritățile vigilență în respectarea regulilor sau, după caz, a recomandărilor. O dată cu ieșirea din starea de urgență, trebuie să se știe că măsurile de relaxare nu reprezintă intrarea în normal, deoarece este necesar ca fiecare dintre noi să folosească minimele măsuri de protecție și să păstreze distanțarea fizică”, a declarat prefectul județului, Dan Nechifor. Reprezentanții structurilor MAI au în continuare responsabilitatea monitorizării activității instituțiilor în vederea respectării măsurilor de ordine publică, în special cele care au relații cu publicul. “Scopul întâlnirii de astăzi l-a reprezentat pregătirea modului de reluare a activității cu publicul în toate instituțiile în așa fel încât situațiile să fie gestionate la fel de bine și de acum înainte. Nu este cazul să ne relaxăm” a declarat secretarul de stat, Gheorghe Sorescu.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments