Ieri, la ora 13.30, pe strada Dimitrie Cantemir, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, B. Ionuţ, de 20 ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul, l-a surprins şi accidentat uşor pe B. Gheorghe, de 46 de ani, localnic, care circula cu bicicleta din sens opus.
Biciclistul a virat la stânga, pentru a schimba direcţia de mers, fără a acorda prioritate de trecere.
Atât conducătorul auto cât şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero, în cazul lui B. Ionuț, şi 0,58 mg/l, în cazul lui B. Gheorghe, după care ambilor li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Leave a Reply