Spectacolul „Noapte bună, tăticule!” se joacă, la Suceava, în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, eveniment organizat de UNITER, aflat la cea de-a 18-a ediție, dedicat sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.
„Noapte bună, tăticule!” este un spectacol pe care Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava îl va juca duminică, 24 martie, ora 19:00, în cadrul acestei campanii.
Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.
“Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!”, transmit reprezentanţii teatrului sucevean.
Pentru această reprezentație, prețul unui bilet va fi de 10 lei, preț unic, indiferent de vârstă.
„Piesa este o comedie spumoasă, despre micile noastre slăbiciuni, în acest secol grăbit. O poveste despre dragoste și trădare, despre infidelitate și devotament, despre triunghiul clasic (El, Ea și amanta), ce ne violează spațiul nostru conjugal, despre inocență și imoralitate, în fine e despre noi, consumatorii de cultură” afirmă regizorul Alexandru Grecu.
Distribuţia este următoarea:
Diana Lazăr – Sophie
Răzvan Bănuț – Stephane
Ioana Nichita – Julie
Bogdan Amurăriței – Frederic
Sebastian Bădărău – D-na Valter
Delu Lucaci – Marlene
Alexandru Marin – D-nul Valter
Relații și rezervări, la telefon: 0759.048677; bilete@teatrulmateivisniec.ro.
Pe 27 martie, de la ora 19:00, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va prezenta spectacolul cel mai drag publicului, cel care permanent s-a jucat cu casa închisă: “PiSiCi”, un spectacol concert pus la cale de “Fără Zahăr”, regia muzicală Bobo Burlăcianu.