full screen background image

Curs de formare în profesia “Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”, la USV

Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cursul postuniversitar de formare în profesia “Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”, un curs cu un pronunțat caracter practic.

Cursurile vor fi susținute de cadre didactice universitare și experți în domeniul protecției datelor cu caracter personal, pe durata a 180 de ore (9 săptămâni), în corpul E al USV.

La finalul cursului, participanții vor primi un Certificat de atestare a competențelor profesionale specifice programului, eliberat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, conform art. 173, al.6 din Legea 1/2011.

Un responsabil cu protecția datelor este necesar ori de câte ori prelucrarea informațiilor cu caracter personal este efectuată de o autoritate sau un organism public sau activitățile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator necesită o monitorizare periodică și sistematică a persoanelor vizate pe scară largă.

Numirea unui DPO („data protection officer”) este obligatorie pentru autoritățile competente privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal, conform art. 32 din Directiva (U.E.) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016.

“Obținerea certificatului de finalizare a cursului de responsabil cu protecția datelor îți deschide accesul la ofertele de muncă ale angajatorilor din instituții publice și private. Modul de organizare a activităților de formare și competențele dobândite la acest curs vă vor arăta că activitatea specifică DPO poate deveni clară și bine structurată”, transmit organizatorii cursului.

Actele necesare înscrierii:
– fișa de înscriere (se va procura de la organizator);
– diploma de licenţă în original sau copie certificată pentru conformitatea cu originalul;
– copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
– copie după certificatul de naștere.

Taxa de participare este de 2.900 de lei şi se poate achita prin ordin de plată sau la casieria Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, la începutul cursului. Se acceptă plata în două tranșe.

Înscrierile se pot face până pe 18 martie 2019.

Amănunte la e-mail: decan@fdsa.usv.ro; ingrid.roos@fdsa.usv.ro sau la numerele de telefon: 0230-216147 – int. 555 sau 0745839917.

comments

comments