full screen background image

Şofer grav rănit în Vicovu de Jos, după ce s-a izbit cu maşina de un gard

În această noapte, în jurul orei 02.53, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, din comuna Vicovu de Jos, un localnic, în vârstă de 23 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, din cauza vitezei excesive.

Astfel, a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul unui imobil, după care a fost proiectat într-un podeț de pe sensul opus de mers.

Din accident, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto și a unui localnic, de 22 de ani, pasager în autoturism.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la persoana care a condus vehiculul, la spital, celor două victime li s-au recoltat probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments