full screen background image

Prinși la furat lemne cu căruța, la Mălini

caruta cu lemne     Azi noapte, în jurul orei 02.00, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini, aflată în serviciul de patrulare, a fost sesizată cu privire la faptul că trei persoane au sustras material lemnos depozitat pe marginea drumului, situat în apropierea pădurii ”Brădățel”, în zona denumită ”Calea Mare”.

Polițiștii deplasați operativ la fața locului au identificat trei atelaje hipo, două dintre acestea fiind încărcate cu material lemnos, iar, în apropiere, trei persoane de sex masculin, una dintre ele fugind în pădurea din apropiere.

Suspecții au fost identificați de polițiști ca fiind D. Marius, de 31 de ani, A. Constantin, de 33 de ani şi A. Ion, de 32 de ani, toţi din comuna Slatina.

Întreaga cantitate de material lemnos, esență de brad, a fost inventariată de reprezentantul Ocolului Silvic Privat Fălticeni, ocazie cu care s-a constatat că a fost sustrasă cantitatea de 7 mc, în valoare de 1.400 de lei.

Materialul lemnos a fost predat părții vătămate C. Ovidiu, care l-a exploatat legal din pădurea proprietate, pe bază de dovadă.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar