Parchetul General a anunţat, luni, care este stadiul dosarului deschis după protestul din 10 august, precizând că au fost audiaţi aproximativ 1.180 de martori, fiind 560 de persoane vătămate. În plus, s-au desecretizat o parte dintre documentele care ar putea clarifica situaţia şi este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de către jandarmi.
Parchetul General a transmis, luni, informaţii despre stadiul dosarlui deschis după protestul din 10 august.
”În vederea stabilirii situaţiei de fapt, au fost audiaţi, până în prezent, aproximativ 1.180 de martori, 560 persoane vătămate/părţi civile, unele dintre acestea depunând înscrisuri şi acte medicale cu privire la vătămările suferite. De asemenea, au fost administrate, în parte, probatoriile solicitate de acestea, au fost vizionate mediile de stocare care conţin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, atât unele depuse la dosar de persoanele vătămate, cât şi cele transmise de către instituţiile de ordine publică sau de alte persoane juridice”, au transmis procurorii.
Aceştia precizeză că este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de forţele de ordine în cursul intervenţiei.
”Procurorii militari au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuţii şi au acţionat în data de 10 august 2018, o parte dintre aceste documente fiind declasificate şi înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei”, au mai precizat procurorii.
Procurorii au mai precizat că în continuare sunt vizaţi în anchetă şefii Jandarmeriei şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Mihai Chirică.
Parchetul General a anuţat, în 21 septembrie 2018, că şeful Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, adjunctul acestuia, Sebastian Cucoş şi Mihai Chirică, secretar de stat în Ministerul de Interne, sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, în timp ce maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.
Maiorul Laurenţiu Cazan este acuzat că a creat ”aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest”, a dat ordinul de intervenţie cu încălcarea mai multor acte normative şi o ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, ”cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate”.
Comisarul şef de poliţie Mihai Chirică este acuzat că a făcut presiuni asupra prefectului Capitalei pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, în timp ce Sebastian Cucoş şi Ionuţ Sindile ”au participat nelegal la conducerea operaţiunilor” şi au ajutat la punerea în aplicare a unui ordin ilegal de evacuare a protestatarilor.
Tot în septembrie, Parchetul General anunţa că la Secţia Parchetelor Militare au fost depuse 770 de plângeri penale de către persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.