full screen background image

5 februarie – Și părinții greșesc…

Citeam deunăzi un articol despre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții în relația cu copiii. Greșeli așezate de o parte și de cealaltă a liniei de aur ce e ideal să o regăsim în toate, deci și în educație. Pe care le facem de multe ori în prima perioadă a ,,meseriei” de părinte. Când încercăm să facem lucrurile cât mai bine și ne dăm seama că, de fapt, ne-au ieșit și mai prost decât ne închipuiam. Și regretăm că nu există o școală pentru părinți pe care să o putem frecventa, cu cursuri explicite care să ofere soluții la problemele pe care nici nu le bănuiai posibile.

Una din greșelile enumerate în articol era legată de democrație. Părinții de azi experimentează cu plăcere democrația în educație, pentru că e un concept relativ nou pe la noi. Drept urmare, acceptă negocierea, explicațiile, rugămințile și lamentările oferite de cel mic cu abilitate… Nu-i rău să negociezi. Dar în limitele pe care ți le-ai propus de la început. Acelea bazate pe reguli care securizează și care menținute cu consecvență și cunoscute de cel mic îi vor face bine. Negociind la nesfârșit, îl vei încuraja pe copil să împingă cât mai departe limitele, știind că în cele din urmă vei ceda. E exact ca în societatea în care trăim. Democrația prost înțeleasă poate dăuna uneori mai mult decât lipsa ei.

De partea cealaltă a liniei sunt părinții care nu mai au timp de negocieri și care, simțindu-se neascultați, folosesc ca instrument de educație țipătul. Tonul ridicat ce dă senzația de moment a puterii, ce descarcă o grămadă de frustrări și care se acutizează mai ales atunci când părintele este epuizat. Tonul acela ce te zgârie și pe tine, cel care îl folosești, în urechi, dar pe care îl folosești ca pe o supapă prin care se revarsă amenințări pe care știi că nu le vei duce la capăt după ce supărarea va fi trecut, ton ridicat pe care pui etichete copilului mai mult sau mai puțin dureroase. Și care îi transmite de fapt celui mai mic exact opusul. Că tu nu mai deții controlul.

Drept urmare, înafara depresurizării personale, părintele își pierde și autoritatea în fața copilului, care are un sistem propriu de autoapărare în aceste momente. El nu aude mai nimic din ce i se spune, pentru că își repetă în gând că părintele nu poate țipa la nesfârșit, iar când se va lăsa liniștea, el va putea să-și vadă mai departe de ale lui.

Cu toții am făcut și continuăm să facem greșeli în calitate de părinți, așa cum am făcut pe vremuri și pe când eram copii. Greșeli ce se schimbă odată cu vârsta… Există însă o singură constantă în această problemă: dorința părintelui de bine îndreptată asupra copilului. Dorință ce poate duce la auoperfecționare, atâta vreme cât identifici greșelile și încerci să le îndrepți. Pentru că și părinții greșesc. Nu doar câteodată…

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza