Marți, 29 ianuarie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și-a prezentat Evaluarea anuală a unității, pentru anul 2018. De asemenea, odată cu bilanțul pompierilor militari suceveni, a fost prezentată și Evaluarea anuală a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava.
Activitatea a avut loc în Sala „Ștefan cel Mare” a Palatului Administrativ din Suceava, și s-a bucurat de prezența inspectorului general al IGSU – generalul de brigadă Dan-Paul IAMANDI, a prefectului județului Suceava – Mirela ADOMNICĂI și a vicepreședintelui Consiliului Județean – Viorel SEREDENCIUC, precum și a șefilor de instituții sau unități cu funcții de sprijin în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Mai jos, puteţi citi un rezumat al Analizei activităţilor desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BUCOVINA” al judeţului Suceava, pentru anul 2018.
* * *
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, unitate subordonată Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, își desfășoară activitatea conform actelor normative și legislației în vigoare în cadrul unei zone de competență definită de teritoriul județului Suceava (în plus, comunele Mihăilești și Cândești din cadrul județului Botoșani).
Situat în partea de nord-est a ţării, între Pietrosul Călimani (2.102 m) şi albia Siretului (233 m), judeţul Suceava este intersectat de meridianele de 250 şi 260 longitudine estică şi paralelele de 470 şi 480 latitudine nordică. Ca suprafaţă este al doilea judeţ al ţării, după judeţul Timiş, având o suprafață de 8.553,5 km2, ceea ce reprezintă un procent de 3,6% din suprafaţa totală a României.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava asigură misiunile de prevenire, monitorizare și gestionare a situațiilor de urgență din zona de competență anterior menționată, activitățile principale fiind concentrate asupra pregătirii și protecției populației, asigurării condițiilor necesare supraviețuirii în situații de urgență, protecției valorilor culturale, arhivistice, de patrimoniu și a bunurilor materiale, precum și a mediului, desfășurării pregătirii profesionale a personalului, organismelor specializate și serviciilor de urgență, executării intervenției operative pentru limitarea și înlăturarea efectelor rezultate ca urmare a manifestării factorilor de risc.
Astfel, prin prisma caracteristicelor legate de așezarea geografică, relief, climă și existența bazinelor hidrografice însemnate, precum și al celor din sfera dezvoltării economice și industriale, județul Suceava este vulnerabil din punct de vedere al prezenței factorilor de risc generatori de situații de urgență.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a planificat şi desfăşurat activitățile necesare atingerii obiectivului fundamental de eficientizare a acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în conformitate cu cadrul normativ și legislaţia specifică domeniilor de competenţă şi responsabilitate.
Obiectivul principal al întregii activităţi desfăşurate la nivelul inspectoratului pe parcursul anului precedent a vizat consolidarea şi dezvoltarea capacităţii operaţionale de răspuns prin eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, concomitent cu creşterea capacităţii de răspuns integrat în situaţii de urgenţă medicală, incendii şi protecţie civilă, precum şi cu implementarea unor noi standarde, proceduri operaţionale şi tehnologii moderne în vederea menţinerii sub control a riscurilor potenţiale şi asigurării stării de normalitate a vieţii comunităţilor din zona de competenţă.
Principalele obiective specifice urmărite pe parcursul perioadei supuse evaluării au fost:
- a) Creşterea capacităţii operative a unităţii;
- b) Aplicarea cadrului normativ-juridic în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă la nivel judeţean;
- c) Consolidarea caracterului proactiv al activităţii de prevenire;
- d) Îndeplinirea promptă, în volum complet şi de calitate a misiunilor specifice şi a
celor ordonate, pe timpul evenimentelor publice de amploare; - e) Elaborarea şi implementarea programelor de dezvoltare instituţională, cu
finanţare externă, din bugetele administraţiei publice locale sau de la bugetul de stat; - f) Optimizarea cadrului organizatoric al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, pentru îmbunătăţirea funcţionării structurii la parametri maximali.
În domeniul apărării împotriva incendiilor, principalele obiective avute în vedere pentru anul 2018 au vizat reducerea numărului de obiective puse în funcţiune fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu, continuarea şi diversificarea formelor şi mijloacelor de informare preventivă, precum şi asigurarea transparenţei în relaţia cu societatea civilă.
Acțiunile preventive întreprinse în perioada analizată au constat în efectuarea a:
- 226 controale la operatori economici, în creştere cu 0,44% faţă de anul 2017, când au fost executate 225 controale;
- 277 controale la instituţii, în creştere cu 17,32% faţă de anul 2017, când au fost executate 229 controale;
- 164 controale la obiective de investiţii, în scădere cu 27,43% faţă de anul 2017, când au fost efectuate 226 controale.
Acest fapt se datorează fondului de timp alocat pentru participările în comisii (recepţie la terminarea lucrărilor, soluţionării unui număr mult mai mare de solicitări de asistenţă tehnică de specialitate), precum şi a executării activităților de asistență tehnică de specialitate pentru autorizarea unităților de învățământ.
În acţiunile de prevenire efectuate au fost constatate 2.719 deficienţe, în scădere cu 13,35% față de anul 2017, numărul acestora în anul precedent fiind de 3.138.
Dintre acestea:
- 243 deficienţe au fost soluţionate operativ pe timpul controalelor, în creştere cu 10,45% față de anul 2017 când au fost soluționate 220 deficienţe, iar
- 399 deficienţe au fost sancţionate, în creştere cu 17,48% față de anul 2017 când au fost sancționate 2042 deficienţe.
În perioada 01.01.2018-31.12.2018 a fost aplicat un număr comparativ egal de amenzi, raportat la anul 2017, respectiv 210 în anul 2018, față de 211 în anul 2017. Totuși, cuantumul acestora fost în creştere cu 81,43% față de anul precedent, valoarea totală fiind de 1.298.200 lei, față de 715.500 lei în anul 2017. Putem remarca astfel, creşterea exigenţei în aplicarea prevederilor legale.
Numărul de avertismente aplicate este 2.189, comparativ cu 1.922 avertismente în anul 2017 (în creştere cu 13,89%).
Din analiza sancţiunilor aplicate de inspecţia judeţeană a rezultat că valoarea medie a amenzilor este de 6.181 lei, comparativ cu valoarea medie a amenzilor de 3.390 lei aplicate în anul 2017 (în creştere cu 82,33%).
De asemenea, au fost executate și un număr de 20 de controale la localităţi, în care s-a urmărit, cu precădere, activitatea factorilor responsabili pe linia apărării împotriva incendiilor la nivelul UAT, a CLSU, a SVSU.
În anul 2018 au fost înregistrate şi soluţionate în termenul legal un număr de 1.009 solicitări pentru eliberarea avizelor, autorizaţiilor şi altor acte de securitate la incendiu şi protecţie civilă, comparativ cu 1.012 solicitări în 2017 (în scădere cu 0,29%).
Față de anul 2017 se poate observa o creștere a ponderii de participare în comisiile tehnice constituite la nivel județean, astfel cadrele inspectoratului au acordat asistență tehnică de specialitate, făcând parte din 86 comisii, faţă de 47 în anul 2017 (în creştere cu 82,97%).
O atenţie deosebită s-a acordat soluţionării celor 87 petiţii şi sesizări ale cetăţenilor, comparativ cu 63 în anul 2017, în creştere cu 38,09% (51 dintre acestea fiind în domeniul avizării-autorizării, 35 în domeniul apărării împotriva incendiului și una în domeniul prevenirii dezastrelor).
În anul 2018, s-au înregistrat 730 solicitări de asistenţă tehnică de specialitate (faţă de 320 cereri în anul 2017, o creştere cu 128,12%), din care 706 pe segmentul avizare-autorizare şi 24 pe segmentul prevenirea incendiilor, cereri soluţionate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Pe teritoriul judeţului îşi desfăşoară activitatea şi o serie de agenţi economici autorizaţi să execute lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, drept pentru care au fost executate un număr de 32 audituri de supraveghere în conformitate cu prevederile O.M.A.I. 87/2010 (comparativ cu 5 în anul 2017, o creştere cu 540%).
În domeniul operativ, acţiunile de intervenţie au fost îndeplinite de către Centrul Operațional Județean, respectiv cele 9 (nouă) subunităţi de intervenţie şi 2 (două) puncte de lucru, personalul operativ participând la acţiunile complexe de intervenţie în cadrul grupărilor operative sau în cadrul grupelor de sprijin constituite la nivelul reşedinţei inspectoratului.
În perioada de referinţă, la nivelul zonei de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au fost înregistrate 12.089 ieşiri la intervenţie.
Dintre acestea, 11.775 au reprezentat situaţii de urgenţă (în medie 30,96 pe zi), din care:
- 883 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. (66,95%);
- 746 incendii (6,33%);
- 493 alte situaţii de urgenţă (21,17%);
- 399 alte intervenţii (3,39%);
- 114 asistenţă persoane (0,97%);
- 140 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (1,19%).
Au mai fost înregistrate de asemenea 125 întoarceri din drum, 172 deplasări fără intervenţie și 17 alarme false.
În anul 2018 serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au participat la 11.775 intervenţii, faţă de 11.301 intervenţii în anul 2017 (+4,19%) din care: 708 incendii – anul 2018 faţă de 728 incendii anul 2017 (-2,75%), 38 incendii de vegetaţie uscată – anul 2018 faţă de 122 incendii de vegetaţie uscată anul 2017 (-68,85%), 2.493 alte situaţii de urgenţă – anul 2018 faţă de 1.810 alte situaţii de urgenţă anul 2017 – (+37,73%), 114 acţiuni pentru asistenţa persoanelor – anul 2018 faţă de 69 acţiuni pentru asistenţa persoanelor anul 2017 (+65,22%), 140 acţiuni pentru protecţia comunităţilor – anul 2018 faţă de 139 acţiuni pentru protecţia comunităţilor anul2017 (+0,72%), 399 acţiuni pentru alte intervenţii – anul 2018 faţă de 790 acţiuni pentru alte intervenţii anul 2017 (-49,49%), precum şi 7.883 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. – anul 2018 faţă de 7.643 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. anul 2017 (+3,14%).
Pe timpul intervenţiilor în anul 2018 au fost salvate un număr de 50 de persoane (din care 38 de adulţi şi 12 copii), în anul 2017 fiind salvate tot 50 de persoane (din care 42 de adulţi şi 8 copii), în anul 2018 au fost salvate 582 de animale şi 255 de păsări, iar în anul 2017 fiind salvate 331 de animale şi 363 de păsări, în anul 2018 au fost asistate medical 7.455 persoane, iar în anul 2017 fiind asistate 7.192 persoane, în anul 2018 au fost salvate bunuri în valoare de peste 100 milioane de lei, iar în anul 2017 fiind salvate bunuri în valoare de peste 123 milioane de lei.
Incendiile constituie în continuare unul din principalele riscuri gestionate de pompierii militari suceveni, în perioada supusă analizei, pe teritoriul judeţului au avut loc 708 incendii (în medie 1,94 pe zi), faţă de 728 incendii produse în anul 2017, numărul acestora fiind în scădere cu 2,75%.
În anul 2018 în incendiile produse s-au înregistrat 14 victime (din care 8 adulţi și 1 copil decedaţi şi 5 adulţi răniţi), comparativ cu anul 2017 în incendiile produse s-au înregistrat tot 14 victime (din care 5 adulţi decedaţi, 8 adulţi şi 1 copil răniţi.
Pe timpul intervenţiilor pentru stingerea incendiilor au fost salvate 25 de persoane (din care 20 adulţi şi 5 copii), 97 de animale și 234 de păsări.
Rata incendiilor a fost de 98,33 la suta de mii de locuitori, respectiv 82,77 la mia de kilometri pătraţi.
Comparativ cu anul 2017, numărul incendiilor de vegetaţie uscată şi resturi menajere a scăzut cu 68,85%.
Din cele 38 incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere 33 au fost stinse de serviciile profesioniste şi 5 în cooperare cu SVSU. Au ars aproximativ 92 ha de vegetaţie uscată.
În anul 2018 s-au înregistrat un număr de 365 intervenţii la inundaţii, decolmatări şi evacuare apă, faţă de 40 de intervenţii înregistrate în anul 2017.
De asemenea s-a înregistrat un număr de 3006 intervenţii pentru alte situaţii de urgenţă și 104 misiuni de protecţie a comunităţilor.
În ceea ce priveşte activităţile de înştiinţare, avertizare şi alarmare, în perioada analizată, au fost executate un număr de 28 exerciţii de înştiinţare şi alarmare publică în care au fost angrenate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi operatorii sursă de risc din Judeţul Suceava. Aceste exerciţii au avut ca scop antrenarea personalului propriu, antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale privind asigurarea alarmării, verificarea în teren a funcţionării sirenelor de alarmare publică, pregătirea, informarea şi conştientizarea populaţiei asupra diferitelor tipuri de riscuri generatoare de situaţii de urgenţă la care se expun, cunoaşterea semnalelor de avertizare/alarmare şi a modului de comportare în situaţii de urgenţă.
În ceea ce priveşte asistenţa medicală de urgenţă şi prim-ajutor calificat, echipajele SMURD din cadrul subunităţilor de intervenţie au intervenit la 7.883 cazuri, acordând ajutor medical de urgenţă sau descarcerare la 7.455 persoane (6.787 adulţi şi 668 copii).
Faţă de anul 2017, numărul cazurilor de urgenţă la care a participat Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare a fost în creștere cu 3,14%, iar numărul persoanelor asistate a fost de asemenea în creștere cu 3,66%.
Timpul mediu de răspuns al S.M.U.R.D. a fost de 12 minute, iar timpul mediu de intervenţie de 41 minute.
Asistenţa medicală de urgenţă s-a asigurat la 6.623 persoane (din care 530 copii), în cazul următoarelor afecţiuni: intoxicaţii – 4,27%, cardiace – 7,29%, traumatisme –24,19%, arsuri – 0,29%, stop cardio-respirator – 2,43%, neuro-chirurgicale – 0,17%, medicale – 53,67%, neuropsihiatrice – 6,21%, oftalmologtice – 0,02%, contagioase – 0,02%, găsit decedat – 0,97%, transport interclinic – 0,14% precum şi alte afecţiuni – 0,33%.
Pe lângă cele 6.623 misiuni de asistenţă medicală de urgenţă s-a mai intervenit la 1186 accidente de circulaţie, 791 accidente rutiere fără descarcerare, 386 cu descarcerare, 7 accidente feroviare, 4 cu descarcerare și un accident aviatic cu descarcerare, fiind asistate medical 820 persoane (682 adulţi şi 138 copii).
Comparativ cu anul 2017, numărul intervenţiilor la accidente de circulaţie a crescut cu 1,80%.
În acest anul 2018 numărul total de paramedici formaţi a fost de 246, iar conform planificării cursurilor de la nivelul centrelor de formare:
- 9 subofiţeri au absolvit Cursul de prim ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare, cu durata de 4 săptămâni;
- 6 subofiţeri au absolvit Curs de consolidare a cunoştinţelor şi dobândire de noi competenţe – prim ajutor calificat – pentru paramedici, cu durata de 3 săptămâni;
- 11 subofiţeri au executat Stagiul de pregătire a personalului paramedical, cu durata de 9 zile.
Pe linia managementului operaţional, au fost monitorizate situaţiile de urgenţă produse în zona de competenţă, luându-se măsuri de informare operativă, cu privire la iminenţa producerii sau manifestarea unor situaţii de urgenţă: a factorilor responsabili, a factorilor de răspundere de la nivelul judeţului şi a populaţiei.
În anul 2018 s-au recepţionat prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență „SNUAU 112”, în dispeceratul STS Suceava, un număr total de 259.958 apeluri. Dintre acestea, 66.686 apeluri de urgență au fost gestionate de personalul din cadrul dispeceratului comun ISU-SAJ, ponderea fiind de 25,65% din totalul apelurilor pe judeţ, aspect care exprimă volumul şi frecvenţa evenimentelor negative în care sunt implicaţi cetăţenii judeţului, vulnerabilitatea operatorilor economici, a localităţilor şi infrastructurilor din zona de competenţă. De remarcat este faptul că luna cea mai solicitantă pentru dispecerii inspectoratului nostru a fost ianuarie, aceştia gestionând un număr de 5.958 apeluri de urgenţă, la polul opus fiind luna noiembrie, cu un număr de 4.966 apeluri de urgenţă gestionate.
În anul 2018 s-au primit de la instituţiile specializate 362 mesaje de informare, avertizare şi atenţionare meteorologice şi hidrologice COD GALBEN şi COD PORTOCALIU.
În baza procedurilor existente, în situaţia producerii unor evenimente deosebite şi la primirea mesajelor de avertizare şi atenţionare hidrometeorologice, personalul operativ din dispeceratul comun a transmis cu prioritate, prin aplicaţia SMS/STS, 148.210 mesaje de informare membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a instituţiilor care asigură funcţiile de sprijin în managementul situaţiilor de urgenţă.
În domeniul pregătirii şi verificării, în anul 2018, au fost organizate şi desfăşurate 108 de exerciţii de pregătire cu forţe şi mijloace în teren la nivelul subunităţilor de intervenţie, pe toate tipurile de riscuri.
Pentru verificarea viabilităţii documentelor operative şi a planurilor de cooperare privind răspunsul, intervenţia şi pregătirea în comun a forţelor specializate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a organizat 4 exerciţii judeţene de cooperare, cu forţe şi mijloace în teren (EXCOM), pe baza unor scenarii care privesc riscuri specifice, identificate la nivelul judeţului.
Pregătirea personalului operativ s-a desfăşurat în baza ordinelor eşaloanelor superioare, prin cursuri, stagii de formare profesională şi concursuri prin desfășurarea de şedinţe teoretice şi practice (inclusiv recunoaşteri în teren şi exerciţii) la nivelul personalului operativ, echipaj/ echipă sau tură de serviciu.
Un alt aspect al pregătirii de specialitate desfăşurat cu personalul operativ al inspectoratului este dat de participarea pe serii a acestuia la modulele de pregătire I, II, III, IV şi V organizate periodic la Centrul de Antrenament şi Pregătire de Specialitate Siret, cât şi la alte centre din ţară (Iaşi, Constanţa şi Dolj).
Anul 2018 a fost unul cu rezultate foarte bune din punct de vedere al activităţii de pregătire desfăşurată în cadrul Centrului de Antrenament şi Pregătire de Specialitate Siret. Eficienţa şi nivelul de profesionalizare sunt dovedite nu doar de numărul de cursanţi din ţară, ci şi de diversitatea celor care au parcurs stagiile de pregătire.
Astfel, modulele de pregătire au ajuns să se adreseze nu doar personalului din cadrul Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, ci şi militarilor din cadrul MApN (2 serii) şi subofiţerilor pompieri-salvatori din Republica Moldova (2 serii). Totodată, apreciem interesul şi implicarea manifestate prin participarea ofiţerilor cu funcţii de conducere şi execuţie din cadrul I.S.U.J. şi I.G.S.U. la modulele de pregătire.
De la începutul anului 2018 în cadrul centrului s-au organizat şi desfăşurat modulele I-V şi Modulul pentru Instructori în lucrul real cu focul. La activitatea de instruire a participat au participat un număr de 476 cursanți, din care 30 cadre ale inspectoratului, 312 pompieri subofițeri și 59 ofițeri pompieri din alte județe, 24 cadre MApN, 24 pompieri din Republica Moldova și 27 instructori.
În anul 2018, în cadrul programului naţional ,,Salvator din pasiune” s-au înscris 130 de voluntari şi au absolvit 65, aceştia fiind implicaţi în 251 de acţiuni de informare preventivă şi 1.706 intervenţii.
În ceea ce priveşte managementul resurselor umane, la finele anului 2018, statul de organizare al inspectoratului nostru era încadrat în proporţie de 91,84%.
Activitatea logistică a avut, ca principal obiectiv, realizarea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea asigurării suportului material necesar desfăşurării la parametrii de performanţă a misiunilor specifice inspectoratului, urmărindu-se gestionarea optimă, pe criterii de eficienţă economică, a resurselor logistice şi realizarea unei corelaţii optime între actul de decizie şi modalitatea de finalizare a acestuia.
În prezent gradul de dotare al inspectoratului cu tehnică de intervenţie și autovehicule de transport este de 56,80%.
În dotarea unității se află 78 de mijloace cu o vechime sub 10 ani și 77 de mijloace cu o vechime de peste 10 ani.
Ca urmare a implementării proiectelor I.G.S.U. inspectoratul a fost dotat pe linie tehnică cu următoarea mijloace și echipamente:
- autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime (42 ml) – 2 complete;
- ambulanţă tip B 4×4 – 3 complete;
- autocamion cu sistem hidraulic de încărcare/descărcare cu cârlig – 2 complete;
- container suport logistic al intervenţiei tip II – multirisc – 2 complete;
- linie tehnică de întreţinere echipament de protecţie – 1 complet;
- container suport logistic al intervenţiei tip IV iluminat de 450 kva – 1 complet;
- tabără mobilă – 1 complet;
- dacia duster confort 1,5 DCI – 1 complet;
- autospecială transport efective la intervenţie 16+1 – 1 complet;
- aparat izolant prevăzut cu sisteme de alarmare în caz de lipsă a mişcării – 16 complete.
Activitatea desfăşurată în domeniul achiziţiilor publice a avut, ca principal obiectiv, realizarea aprovizionării de produse, servicii şi lucrări, în condiţii de eficienţă economică şi cu încadrarea strictă în bugetul alocat unităţii.
Pentru anul 2019 unitatea îşi propune să desfăşoare activităţile necesare derulării etapelor de achiziţie aferente proiectului de la Siret privind „Poligonul pentru pregătirea de specialitate a personalului de intervenţie în situaţii de urgenţă din România şi Ucraina”, în funcţie de data semnării contractului de finanţare şi de fondurile alocate.
În anul 2018, activitatea de relaţii internaţionale şi de afaceri europene la nivelul inspectoratului s-a organizat şi desfăşurat în conformitate cu prevederile OMAI nr. 143/2015, astfel:
- vizite în străinătate – 3: Glasgow – Marea Britanie, Augsburg – Germania, Republica Moldova;
- primirea unor delegaţii din străinătate – 3;
- schimburi de experienţă pe linie profesională ocazionate de urmarea cursurilor Modulelor IV și V la Centrul de Antrenament şi Pregătire de Specialitate a unui număr de 12 subofiţeri pompieri din Republica Moldova –
Informarea populaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă s-a concretizat prin transmiterea către mass-media locală, zonală şi naţională a unui număr de 123 de buletine informative şi comunicate de presă. Pe lângă acestea, au mai fost numeroase informări, telefonice sau prin intermediul SMS-urilor şi al poştei electronice, inclusiv postări pe reţelele de socializare Facebook şi WhatsApp.
În ceea ce priveşte reţelele de socializare, pagina de Facebook ISU „Bucovina” Suceava, deja consacrată, a adus o contribuţie de imagine considerabilă unităţii, având peste 16.200 de abonaţi permanenți.
Toate solicitările de informaţii de interes public, 321 cereri înregistrate (9 scrise şi 312 verbale), au fost rezolvate favorabil, pe loc sau în timpul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea corupţiei, menţionăm că la nivelul inspectoratului nu au fost înregistrate sesizări privind săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie.