Alegerea în unanimitate la 24 ianuarie/5 februarie 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, a reprezentat în fapt unirea celor două principate româneşti şi, totodată, un prim pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
Victoria în Moldova a Partidei unioniste a acţionat ca un stimulent asupra reprezentanţilor aripei radicale a Partidului Naţional din Ţara Românească. De cealaltă parte, conservatorii obţinuseră, în alegerile desfăşurate între 8/20 şi 12/24 ianuarie, majoritatea mandatelor. În aceste condiţii, Partida naţională, fiind în minoritate în Adunarea electivă, a apelat la sprijinul maselor. Obţinerea unui rezultat favorabil creării statului naţional şi a unui stat modern se putea realiza doar prin presiunea populară exercitată asupra deputaţilor conservatori, care nici ei nu puteau alcătui o majoritate, dacă nu se uneau în jurul unui singur candidat, potrivit lucrării ”Istoria românilor, Constituirea României moderne” (volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).
În Ţara Românească, lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară. În pofida măsurilor restrictive, sediul reprezentanţei naţionale era înconjurat de mii de oameni. Mulţimea nu s-a manifestat pasiv, ci la îndemnul grupării liberal-radicale, au ţinut sub presiune dreapta conservatoare. În aceste condiţii, presiunea populară a permis aripii radicale să obţină iniţiativa în operaţia de verificare a mandatelor. În ziua de 23 ianuarie/4 februarie, când s-au definitivat contestaţiile, curtea Adunării era ocupată de 10.000-12.000 de oameni. La intervenţia deputaţilor radicali şi în faţa atitudinii ameninţătoare a mulţimii, detaşamentul adus pentru a menţine ordinea a fost retras.
Întruniţi în seara zilei de 23 ianuarie/4 februarie, deputaţii majorităţii conservatoare se gândeau să nu mai participe la lucrările Adunării elective sau să determine mutarea acestora într-un alt oraş. De cealaltă parte, deputaţii Partidei naţionale căutau şi ei o soluţie, adunându-se la hotelul ”Concordia” din Bucureşti. Radicalii au renunţat la candidatura lui Nicolae Golescu, aclamat de mulţime, cerând însă ca şi deputaţii majorităţii să renunţe la candidaturile unuia dintre foştii domni Bibescu sau Ştirbei. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri, ca fiind cea mai bună cale de depăşire a impasului şi care ”se afla în spiritul tuturor”, după cum arăta Vasile Boerescu.
În dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00, au început dezbaterile Adunării elective. Vasile Boerescu, în numele Partidei naţionale, a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu ”spiritul Convenţiei” a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti. Deputaţii majorităţii conservatoare au acceptat să renunţe la candidaţii lor şi să-i dea votul lui Cuza. A fost redactat şi un act prin care participanţii la şedinţă au jurat că îl vor vota în unanimitate pe Alexandru Ioan Cuza. Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot, cei 64 de deputaţi consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti.
Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut victorie importantă în realizarea statului modern român.
Anunţarea rezultatului a fost întâmpinată cu o bucurie de nedescris. ”Un entuziasm atât de sublim nu mai fusese înregistrat… decât în timpul Revoluţiei din anul 1848”, nota Dimitrie Bolintineanu. Cu ajutorul telegrafului, vestea a fost răspândită în tot spaţiul românesc, în Moldova, în Oltenia, dar şi peste munţi, în Transilvania. Alexandru Papiu-Ilarian scria că ”alegerea domnitorului Cuza a trezit printre românii din Transilvania un entuziasm mai mare, poate, decât în Principate”, iar publicaţia ”Kronstaedter Zeitung” scria că ”ziua de 24 ianuarie este o zi memorabilă a poporului român… Puţine popoare de pe globul pământesc au realizat cu sacrificii mari o operă patriotică atât de măreaţă” (”Istoria românilor, Constituirea României moderne”, volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).
Evenimentul a avut ecouri şi dincolo de hotare, presa franceză, în special, a consacrat dublei alegeri numeroase articole.
Ioan Al. Filipescu a fost numit, la 25 ianuarie/6 februarie 1859, primul prim-ministru al Ţării Româneşti.
La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza ajungea la Bucureşti, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Înalta alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite a fost recunoscută de jure la 1/13 aprilie 1859 în cadrul Conferinţei de la Paris (26 mart./7 apr. – 25 aug./6 sept. 1859) a reprezentanţilor Puterilor garante (Franţa, Rusia, Marea Britanie, Prusia şi Regatul Sardiniei). Austria şi Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august/6 septembrie 1859. Recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman au consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.
La 22 noiembrie/4 decembrie 1861, în urma consensului stabilit la Conferinţa reprezentanţilor Porţii Otomane şi ai Puterilor garante (septembrie 1861), Poarta a emis ”Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor şi care prevedea, cu unele restricţii, următoarele: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; menţinerea frontierei dintre cele două ţări (stare de fapt care a durat până la 22 mai 1862 când Alexandru Ioan Cuza a semnat raportul de desfiinţare a graniţelor menţinute, prin firmanul sultanului, în speranţa unei reveniri la situaţia de dinaintea Unirii); instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local, potrivit sursei amintite.
Prin proclamaţia către naţiune de la 11/23 decembrie 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza sublinia: ”Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit de generaţiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă şi de puterile garante … Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”, potrivit lucrării ”Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern ai României” (Nicolae C. Nicolescu, Editura Meronia, 2011).
La 22 ianuarie/3 februarie 1862 a fost format primul guvern unitar al României (cum încep să se numească de acum Principatele Unite), condus de Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie/5 februarie 1862, la Bucureşti, s-a deschis primul Parlament al României. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în faţa adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti reunite în şedinţă comună, ”Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala noului stat, arată lucrarea ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Ziua de 24 ianuarie – ziua Unirii Principatelor Române – a fost declarată zi de sărbătoare naţională în urma unei propuneri legislative semnată de 106 parlamentari, aparţinând mai multor partide politice, potrivit www.cdep.ro. În expunerea de motive se arăta că “24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naştere a statului naţional modern român şi trebuie ca românii să nu uite acest lucru. (…) Recunoaşterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul bine meritat, deoarece există un adevăr istoric de netăgăduit: România s-a născut la Iaşi!”.
La 2 iunie 2014, proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaţilor a adoptat la 3 decembrie 2014, Legea pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, ca zi de sărbătoare naţională. La 16 decembrie 2014, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – ca zi de sărbătoare naţională. Potrivit Legii nr. 171/2014, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. La 6 septembrie 2016, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare, cu 209 voturi pentru, două abţineri şi patru voturi împotrivă. AGERPRES
