176 de suceveni adulți neștiutori de carte s-au înscris în programul “A doua şansă”, pentru a-şi continua şcoala pe care au fost nevoiţi să o abandoneze în copilărie.
Unii dintre ei nu au fost niciodată la şcoală, în vreme ce alţii au renunțat la cursuri în ciclul primar sau gimnazial.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a anunțat că 48 de cursanți s-au înscris în ciclul primar, iar 128 în ciclul gimnazial-secundar.
Programul “A doua şansă” vine în întâmpinarea unei probleme des întâlnite în comunităţile defavorizate – existenţa unui număr mare de persoane care au depăşit vârsta legală de şcolarizare, dar care nu şi-au completat anii de şcolarizare sau nu au mers niciodată la şcoală.
În acest an, noii elevi urmează cursuri la școlile din Suceava, Vicovu de Sus, Șcheia și Gulia.