full screen background image

Neamţ: Circulaţie în condiţii de iarnă în întregul judeţ

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă în tot judeţul Neamţ, iar carosabilul este acoperit cu zăpadă frământată de până la 2 centimetri, potrivit raportului operativ întocmit, marţi dimineaţă, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit sursei citate, pe drumurile naţionale au acţionat, în ultimele 24 de ore, utilajele de deszăpezire şi au fost împrăştiate 294 tone de sare.

Secţia de Drumuri Naţionale mai are în stoc peste 4.500 tone de sare şi 11.250 tone de clorură de calciu.

Conform ISU Neamţ, care citează Inspectoratul de Poliţie Judeţean, luni, în intervalul orar 09.30 – 13.00, traficul rutier a fost îngreunat pe DN15C, între localităţile Bălţăteşti şi Crăcăoani.

De asemenea, tot luni, pompierii au avut mai multe misiuni de degajare a unor arbori căzuţi pe carosabil. AGERPRES

comments

comments