full screen background image

Preşedintele Klaus Iohannis vine miercuri în municipiul Suceava

Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent miercuri, 31 octombrie, în municipiul Suceava, unde va depune o coroană de flori la bustul unionistului Iancu Flondor.

Monumentul a fost inaugurat sâmbătă, fiind amplasat în apropierea Palatului Administrativ din Suceava.

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, la ceremonia de dezvelire a monumentului, bustul din bronz fiind realizat de sculptorul Virgil Scripcaru.

“Miercuri, 31 octombrie, va fi prezent la Suceava preşedintele României, Excelenţa Sa domnul Klaus Werner Iohannis, pentru a depune o coroană de flori la bustul lui Iancu Flondor. Sigur că ne onorează acest lucru şi ne onorează şi faptul că noi contăm, Bucovina, această parte de ţară, şi în evenimentele Centenarului Marii Uniri şi vă invităm şi pe dumneavoastră să participaţi. Vor fi evenimente frumoase”, a precizat Gheorghe Flutur.

Șeful statului va purta discuții cu oficialitățile locale și cu cele județene.

Ultima oară, preşedintele Klaus Iohannis a fost la Suceava în mai 2017, când a participat, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, la dezbaterea „Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administrația locală vorbește!”.

În iulie 2015, Klaus Iohannis i-a înmânat, la Suceava, președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare”.

comments

comments