Consilierii locali suceveni au aprobat, astăzi, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai noului pod peste râul Suceava.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat de toţi cei 21 de consilieri prezenţi la şedinţă
Valoarea podului va fi de 1,3 milioane de euro, iar durata de realizare a investiției de 16 luni.
Podul, de 104 metri lungime și 11 metri lățime, este inclus în noua rută alternativă Suceava – Botoșani, care va face legătura între Calea Unirii, de la intersecția cu Traian Vuia, până la Drumul Național 29 spre Botoșani.
În acest fel, conducătorii auto care vor dori să ajungă din Suceava la Botoșani nu vor mai trece prin zona comercială și prin Burdujeni.