Un număr de 85 de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în nouă judeţe în perioada 17 – 21 septembrie, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, publicate vineri pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Potrivit sursei citate, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 21 septembrie, este este 15.352, din care 59 de decese.
În ultima săptămână, cele 85 de cazuri nou confirmate au fost înregistrate în: Prahova – 61, Ilfov – 10, Bihor – 4, Buzău, Călăraşi şi Sălaj – câte două cazuri şi Bucureşti, Dolj, Gorj şi Ialomiţa – câte un caz.
Cele mai multe cazuri s-au înregistrat de la începutul epidemiei la copiii nevaccinaţi.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală. AGERPRES