full screen background image

Programul Oficial de Internship al Guvernului României, ediția a VI-a, a ajuns la final

Astăzi a avut loc ceremonia de încheiere a Programului Oficial de Internship al Guvernului României – ediția 2018, la care au participat cei 200 de studenți și absolvenți care au urmat stagiul de practică în Guvern, în perioada 16 iulie – 14 septembrie.

La ceremonia de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, desfășurată în prezența vicepremierului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, au luat parte reprezentanții tuturor instituțiilor participante la program.

Pe parcursul celor 43 de zile ale Programului InternshipGovRo 2018, stagiarii au fost implicaţi într-o serie de evenimente comune și în activități desfășurate în instituțiile-gazdă. Internii au avut întrevederi cu diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, cu demnitari ai statului român și cu o parte din miniștrii Guvernului României. De asemenea, tinerii au participat la cursuri de formare, competiţii (Cupa Tinerilor Interni), precum și simulări ale proceselor administrative (inclusiv pregătirea și organizarea unei ședințe de guvern).

Astfel, prin intermediul celor 45 de evenimente comune, stagiarii au avut oportunitatea de a se familiariza cu administrația publică şi de a dobândi competențe şi abilități specifice, prin implicarea în procesul de elaborare a actelor normative, dar şi prin intermediul întâlnirilor organizate, în care au putut interacționa direct cu oficialii şi diplomații de la București.

Cei 200 de absolvenți ai ediției din acest an provin din 45 de universități din țară și din străinătate (Marea Britanie, Italia, Franța, China etc) și au fost selectați din aproape 3000 de candidați. Ediţia de anul acesta a Programul Oficial de Internship al Guvernului României s-a desfășurat sub egida Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Programul Oficial de Internship al Guvernului României a debutat în 2013, cu 25 de tineri care au efectuat stagii la nivelul structurilor din Palatul Victoria. În 2014, la Program au participat peste 150 de tineri. În 2017, după cinci ediții ale Programului de Internship, din rețeaua de alumni a acestuia făceau parte peste 780 de tineri, cărora li se vor alătura absolvenții din acest an.

comments

comments