full screen background image

“Festivalul Luminii”, duminică, în Parcul Central din municipiul Suceava

Duminică, 20 mai, între orele 19.00 – 22.45, în parcul central al municipiului Suceava se va desfăşura cea de-a XV-a ediţie a “Festivalului Luminii”.

Manifestarea are ca motto „Redescoperă bucuria lucrurilor mărunte!”.

Scopul evenimentului este redescoperirea valorilor spirituale neglijate de societatea contemporană.

Activitățile din acest an sunt: activități cu tema copilăriei, jocuri educative pentru copii, portrete, construcții de gulguțe de toate mărimile, o arie dedicată cercetășiei, muzică și o zonă inspirațională.

De asemenea, în acest an este introdus conceptul de “Cercetașul Anonim” prin care persoanele de orice vârstă pot transmite un mesaj anonim sau semnat prietenilor sau oricărei alte persoane, cercetaşii având grijă ca aceste mesaje să ajungă la destinatari într-un mod original.

La finalul “Festivalului Luminii”, aceste bilețele vor fi colectate din urne și transmise persoanelor respective prin intermediul rețelei de socializare Facebook.

“Festivalul Luminii” este organizat în fiecare an în mai multe locații din România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a oferi copiilor, tinerilor și voluntarilor de toate vârstele implicați o educație non-formală prin responsabilizarea lor și dezvoltarea abilităților de organizare în cadrul unui eveniment național.

comments

comments