E luna mai și în cea de a zecea zi a acestei luni gândul se îndreaptă spre familia regală a României. Dacă nu purtat de cunoștințele tocite în orele de istorie, atunci purtat de jurnalele de știri. Puțini însă dintre cei tineri știu că, între anii 1866 și 1947, pe 10 Mai se sărbătorea Ziua Națională a României.
Chiar dacă unii vor strâmba din nas, zic că puțină istorie nu strică nimănui, indiferent de oră și zi. Zi națională nu mai este, dar 10 mai rămâne Ziua Regalității, indiferent de opțiunile politice ale unora sau altora, indiferent de cunoașterea mai profundă sau nu a adevărului istoric.
Cei mici nu au nicio apăsare, când vine vorba de politică. În schimb, sunt fascinați atunci când vine vorba de regi și regine, de prinți și prințese. Și poate n-ar fi rău, în caz că ne facem timp pentru povești de adormit, să le spunem în aceste zile nu doar din cele cu crai și crăiese din ținuturi îndepărtate, ci povești adevărate despre regi și prințese ce au trăit și trăiesc încă pe plaiurile noastre. Căci Nicolae Iorga spunea că “Un popor care nu își cunoaște istoria e ca un copil ce nu își cunoaște părinții”. Iar perioada regalității este una importantă a istoriei noastre.
Și dacă nu vrem să le povestim despre războaie și intrigi din perioada regalității, să le povestim despre eleganța acelor vremuri. De exemplu, cum sărbătoreau pe vremuri bucureștenii ziua de 10 Mai… Nu, nu făceau grătare pe care micii sfârâiau, iar fumul și muzica săltăreață se împrăștiau cale de 2 străzi. Nu participau nici la concerte în care se împiedicau pe scenă artiști veniți de departe, care auziseră pentru prima dată că România e mai mult decât țara lui Dracula. Participau însă la o bătaie de flori la șosea… Totul începea cu salutul dat de Familia Regală, aflată în tribunele din Piața Victoriei din capitală. Apoi, domni eleganți care mânau trăsurile împodobite cu flori, domnișoarele elegante îmbrăcate în rochii comandate direct de la Paris, aruncau cu flori, de o parte și de alta a șoselei, într-un spectacol nemaipomenit. În urma lor, Bucureștiul rămânea învelit într-un covor în toate culorile, iar copiii erau cei care adunau florile, ducând parfumul Zilei Naționale în case, pe înserat.
Să povestim despre eleganța unei sărbători naționale din vremuri de demult nu ține de politică. Povestea poate fi și despre onoare și patriotism sau despre greșeli ce nu trebuie repetate.
Povești adevărate, de adormit frumos copiii.
