full screen background image

Două spectacole pentru copii – “D’ale lui Păcală”, la Teatrul “Matei Vișniec” Suceava

Teatrul “Luceafărul” Iași aduce în luna aprilie, pe scena Teatrului “Matei Vișniec” Suceava, un nou spectacol pentru copii.

Reprezentaţile vor avea loc joi, 19 aprilie, cu începere de la ora 11 şi ora 13.

Intitulat “D’ale lui Păcală”, spectacolul aduce la rampă câteva dintre întâmplările prin care personajul titular a făcut carieră culturală. Scenariul utilizează scrierile unor autori clasici (Ion Creangă, Ioan Slavici, Petre Dulfu), filtrate prin ideea regizorală. D’ale lui Păcală a fost gândit ca o punere în scenă dinamică, flexibilă, adaptabilă oricărui spaţiu de joc. Noua producţie este una care se adresează deopotrivă copiilor şi adulţilor, întrucât dincolo de aparenţa întâmplărilor comice se află un substrat consistent de înţelepciune. Rostul oricărei comedii este nu numai să delecteze prin declanşarea râsului, ci să şi formeze sau să corecteze deprinderi şi trăsături de caracter.

Constantin Brehnescu, realizatorul scenariului şi regizorul spectacolului, precizează că „de-a lungul timpului, poporul român a inventat personaje care îl reprezintă ca spiritualitate, care îl caracterizează, înfăţişându-le cu ironie, autoironie, atitudine critică. Aceste personaje dau nota morală a unui popor. Păcală este unul dintre eroii necesari în literatura noastră populară, pe care încercăm să-l redăm publicului aşa cum l-au văzut predecesorii. Personajele de acest tip şi moralitatea pe care o invocă sunt acum mai necesare ca oricând!”

Regia şi scenariul: Constantin Brehnescu
Scenografia: Viorica Perju
Muzica: Radu Ştefan

Distribuţia: Paul Sobolevschi (Păcală), Gabriel Lazăr (Mirele, Un bandit), Ionela Arvinte (Mireasa), Liviu Smîntînică (Popa State), Doina Iarcuczewicz (Preoteasa), Ion Agachi (Flaşnetarul), Cătălin Cucu (Flăcăul, Un bandit), Iulia Deloiu Trif (Slujnica Preotesei), Raluca Pintilie (Păcală mic), Radu Ştefan, Loredana Luca (Săteni).

comments

comments