full screen background image

19 aprilie – Soluție de astupat gropi

Avem cele mai periculoase drumuri din Uniunea Europeană. Așa ne informează un raport al Comisiei Europene. E doar o confirmare a unei situații pe care o puteam bănui cu toții, privind spre drumurile mioritice. Doar Bulgaria ne mai ține hangul, dar și ea la o mică distanță în urmă, cu o rată a accidentelor mortale mai mare de 80 de decese la un milion de locuitori. Privind spre Suedia, a cărei rată e de 25 de decese la un milion de locuitori, ne putem da seama cam cât de lung e drumul nostru spre nivelul țărilor civilizate și în această privință…

Codași și la siguranța pe drumurile publice, ca și în multe alte privințe, anunțăm strategii ce-și propun reducerea accidentelor rurtiere, ideal la jumătate. Asta mă duce cu gândul la un alt angajament făcut de România, în privința scăderii considerabile a abandonului școlar, unde tot codași am rămas. Ca și în cazul educației, și în cazul accidentelor rutiere totul e doar la nivel declarativ. În practică, nu se vede mai nimic. Doar locuri goale în bănci și cratere în asfalt.

Chiar așa… Mă întrebam care e principala cauză a numărului mare de accidente. Viteza prea mare, lipsa educației în trafic sau craterele în asfalt? Nu am găsit un răspuns oficial în această privință, dar mă gândesc că, la ce drumuri avem în România, e inconștiență curată să circuli cu viteză mare. Nu spun, sunt suficienți inconștienți care o fac, dar nici cu gropile nu mi-e rușine…

Mă uit doar la drumurile din orașul nostru. Ghinion sau nu pentru edilii noștri, am avut și anul acesta iarnă și, până la urmă, s-a topit și anul acesta zăpada și au rămas la vedere drumurile… Tristă vedere și mai tristă experiență pentru șoferi! Există străzi pe care trebuie să-ți dovedești cu prisosință măiestria în ale șofatului și să-ți păstrezi cumpătul, mai ales dacă în mașină călătorești alături de alte urechi nevinovate, ce nu-și doresc să audă nimic despre direcțiile în care sunt trimiși edilii noștri…

O fi vreo conspirație între cei răspunzători cu drumurile publice și service-urile ce se bucură continuu de clienți. Sau poate vor, edilii noștri, să ne dăm seama singuri că materialele acestea pe care le-au tot folosit ani la rândul nu sunt bune și că singura soluție viabilă de a rezolva problema e… folosirea pavelelor. Chiar așa! La cât de multe trotuare au fost îmbrăcate în pavele neîntârziat, oare n-ar fi aceasta soluția cea mai bună? Așa am putea fi siguri că ,dacă se ciobește vreuna din groapă, va fi schimbată imediat și sigur nu va rămâne nicio bucățică de groapă “nepavelată”.

E doar o sugestie… în cazul în care este cineva în căutarea rezolvării problemei…

comments

comments