În sfârșit, s-a anunțat data startului. Cum, nu știți al cărui start?! Al înscrierilor în clasa pregătitoare. A ținut ministerul ce a ținut părinții în poziție de pornire, dar s-a gândit, în cele din urmă, că aceștia ar putea face febră musculară de atâta încordare și că ar fi timpul să le anunțe și data mult așteptată.
Eu cam așa văd înscrierile acestea în clasa pregătitoare: ca pe o cursă contracronometru. Culmea este că ea nu a fost inițiată de școală, de data aceasta, ci de către părinți. Cu multă vreme în urmă.
Să vă povestesc puțin cum stau lucrurile în această privință, celor ce abia li s-au născut copiii și celor ce au trecut de mult de emoțiile acestor înscrieri și nu au contact cu competiția…. La vârsta la care copilul trece în grupa mijlocie la grădiniță, părintele, vizionar al celor ce și le dorește pentru copil, începe să dea ture la pas, întrebând în stânga și în dreapta care învățător e mai bun. Primește vreo zece păreri, destul de diferite, în privința școlii și a învățătorului ideal. Face o centralizare de date și decide, în funcție de numărul de voturi. Chiar dacă nu-l cunoaște personal pe învățător, chiar dacă nu a vizitat niciodată școală, pune ștampila pe învățătorul care a primit cele ai multe voturi. Apoi mărește ritmul antrenamentului. Mersul la pas se transformă într-o alergare ușoară, în care caută persoane ce-l pot ajuta să intre în contact cu învățătorul. Nici de data aceasta direct, ci prin telefon. Cei mai antrenați însă, echipați corespunzător, își fac curaj și vin la ușa clasei învățătorului ales. Vin nu să-l cunoască pe învățător, să vadă dacă se potrivește copilului, ci pentru a fi siguri că sunt pe lista de start în competiție. Dacă au norocul și își văd numele pe o foaie, sunt fericiți. Apoi așteaptă nerăbdători startul oficial al înscrierilor. Și cum se anunță, chiar din prima zi, se grăbesc spre școală, doar-doar vor fi primii.
E o cursă istovitoare, făcută de dragul copiilor, ce-i drept. Doar că, până la urmă, își dau seama că, prea ocupați de dorința de a fi primii înscriși, în agitația aceasta, au uitat să se uite mai atent la școală, la dotările ei, la program, la stilul de lucru al învățătorului, la prioritățile pe care le are în predare, la numărul uriaș de copii pe care acesta îi are în bănci spre învățare. Lucruri care vor conta de fapt în următorii cinci ani. Și-și dau seama că au ales mânați de părerile celorlalți, pentru că n-au încercat niciun moment să-și facă o părere personală.
Eu, una, când mi-am înscris copilul, nu m-am uitat nici la numărul de olimpici ai doamnei învățătoare, nici la cât de mulți se înghesuiau în bancă și nici n-am făcut un clasament al preferințelor apropiaților mei. Am lăsat intuiția să-și facă treaba. Și și-a făcut-o bine. Dar nu mai zic nimic… doar… Pe 8 martie, de ziua mamei, start… spre educație.
