Prim-ministrul interimar Mihai-Viorel Fifor a semnat astăzi decizia de eliberare a domnului Bogdan Despescu din funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat.
Totodată, premierul interimar a semnat decizia de împuternicire, pentru o perioadă de șase luni, în funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat, a domnului Alexandru-Cătălin Ioniță.
Ambele decizii ale prim-ministrului interimar au fost luate la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, și vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.