full screen background image

Președintele României nu mai poate refuza numirea judecătorilor și procurorilor

Comisia specială parlamentară privind legile Justiției a decis joi ca președintele României să nu mai poată refuza numirea judecătorilor și procurorilor.

Astfel, membrii comisiei au abrogat articolul aflat în vigoare din Legea statutului judecătorilor și procurorilor, potrivit căruia președintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor și procurorilor.

Propunerea de eliminare a acestei prevederi a aparținut Uniunii Naționale a Judecătorilor din România și a fost preluată de ALDE.

“Încă de la numirea unui judecător se fac asemenea verificări asupra lui, există mecanisme. Ce anume ar mai putea să facă președintele României să analizeze pentru că totul este analizat de CSM? (…) Refuzul președintelui României poate fi arbitrar, nu este controlat de nicio instanță. Președintele României, la un moment dat, poate refuza fără să poată fi controlat, este o imixtiune în activitatea unui judecător”, a susținut judecătoarea Adina Ghiță, reprezentant al UNJR.

Reprezentanții liberalilor au criticat această propunere.

Senatorul liberal Iulia Scântei a punctat că președintele este șeful CSAT și trebuie să aibă dreptul de a refuza numirea unui judecător sau procuror.

La rândul său, senatorul Alina Gorghiu a subliniat că nu trebuie modificat un articol care a funcționat bine până acum.

“Pun întrebarea celor care vor modificarea articolului: ce nu a funcționat de se dorește modificarea articolului?. Nu a existat niciun caz în care Președinția să fi refuzat numirea. Dacă a funcționat bine, simțim nevoia de a schimba ceva ce a funcționat bine?”, a afirmat Gorghiu.

În final, abrogarea articolului a fost votată cu 15 voturi pentru și 7 împotrivă.

AGERPRE

comments

comments