Doar 80 de primării din judeţul Suceava au încheiat de contracte de finanţare în cadrul programului de cadastrare gratuită, dintre care 20 au parafat documentele cu pricina în trimestrul al treilea al anului 2017, a anunţat Vasile Mocanu, directorul executiv al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava.
Judeţului Suceava i-a fost repartizată suma de 15,75 de milioane de lei, bani orientaţi înspre 105 primării, deoarece în comuna Moara lucrările au fost încheiate, iar alte 8 unităţi administrativ-teritoriale au fost cuprinse, anterior, în alte proiecte de cadastrare.
În 2017, fiecare unitate, administrativ-teritorială primeşte câte 150.000 de lei, faţă de 135.000 de lei în 2016, banii nefolosiţi urmând a fi reportaţi pentru 2018.
Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) 2015-2023 are ca obiectiv principal înregistrarea gratuită a terenurilor, clădirilor şi apartamentelor în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară.