full screen background image

Neamț: Plan roșul de intervenție activat în urma unui accident rutier

Autoritățile din județul Neamț au pus în aplicare, joi dimineață, Planul roșu de intervenție în urma unui accident rutier în care au fost implicate un microbuz ce transporta persoane și un camion, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, Adrian Rotaru.

Potrivit acestuia, accidentul a avut loc în localitatea Petru Vodă din comuna Poiana Teiului și s-a soldat cu rănirea a cel puțin șase persoane, dintre care un copil.

“Accidentul s-a soldat cu rănirea a șase persoane, din care un copil, o femeie și patru bărbați cu leziuni și escoriații la nivelul feței”, a afirmat Rotaru.

La locul evenimentului au fost mobilizate șase ambulanțe, dintre care trei de la Serviciul Județean de Ambulanță, două ambulanțe SMURD de prim ajutor și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

De asemenea, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere a incendiilor de la ISU Neamț.

AGERPRES

comments

comments