full screen background image

Un cablu electric defect a declanşat un incendiu într-o gospodărie din Câmpulung

Militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit, în această noapte, cu trei autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodăreşti şi acoperişul locuinţei, existând pericolul de propagare la întreaga casă de locuit (P+M).

Incendiul a fost anunţat la ora 23:28 şi lichidat la ora 3:10.

Au ars două anexe din lemn, construcţie corp comun, pe o suprafaţă totală de aproximativ 100 mp, şi acoperişul casei, pe aproximativ 70 mp. Au mai ars unelte agricole, circa 15 metri cubi lemn de foc, 500 kilograme de fân, 300 kilograme de cereale, un metru cub de cherestea şi alte bunuri. În incendiu au pierit 25 de păsări de curte. S-au degradat aproximativ 50 mp din învelitoarea casei (din ţiglă), 100 mp din învelitoarea anexelor (din tablă), elemente de tâmplărie, podeaua şi pereţii mansardei, tencuieli şi zugrăveli interioare de la parter şi altele.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat casa proprietarului.

comments

comments