full screen background image

Mihai Androhovici, vicepreședinte al Federației Române ”Sportul pentru Toți”, despre ”Săptămâna Europeană a Sportului”!

Suntem în plină săptămână europeană a sportului!!!

#BEACTIVE își propune să fie o investiție în timp și în stilul de viață.

Alături de Călin a fost Mihai Androhovici, vicepreședinte al Federației Române ”Sportul pentru Toți” și ambasador al ”Săptămânii Europene a Sportului”.

La fel ca şi anul trecut, Suceava va fi printre cele peste 30 de judeţe în care se vor organiza acţiuni sportive dedicate tuturor iubitorilor sportului.

Săptămâna Europeană a Sportului vizează promovarea participării la activități sportive și fizice dar și sensibilizarea cu privire la numeroasele beneficii ale mișcării. Săptămâna este pentru toți, indiferent de vârstă, mediu de proveniență sau condiție fizică. Sloganul #BeActive își dorește să reunească cu ajutorul exercițiului fizic indivizii, autoritățile publice, mișcarea sportivă, organizațiile societății civile dar și sectorul privat.

Temele de interes în anul 2017 sunt : mediul educațional, locul de muncă, activitățile în aer liber, cluburile sportive și centrele de fitness. În decursul acestei săptămâni se va organiza o gamă largă de inițiative și activități în jurul acestor elemente, la diferite niveluri (european, național, local și regional).

În județul Suceava au loc evenimente legate de sportul școlar (crosuri, gimnastică, înot, jocuri sportive,tir cu arcul, tir sportiv), sport în cluburi private, sport la locul de muncă, sport în natură, sport în centre de fitness-aerobic. Acestea se desfășoară în localitățile Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Solca, Rădăuți, Dumbrăveni, Ilișești, Siminicea, Șcheia.

comments

comments