full screen background image

Şedința Autorității Teritoriale de Ordine Publică a Județului Suceava, la Vatra Dornei

La sediul Primăriei municipiului Vatra Dornei a avut loc, marţi, ședința ordinară trimestrială a Autorității Teritoriale de Ordine Publică a Județului Suceava.

Ordinea de zi a fost următoarea:
1. Informarea trimestrială privind eficienţa serviciului poliţienesc (01 iulie-19 septembrie 2017) – Preşedinte Eugen Șalar.
2. Concluzii şi propuneri rezultate în urma consultării cu membrii comunităţilor locale cu privire la priorităţile siguranţei persoanei şi ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; măsurile întreprinse în exercitarea actului de prevenire a criminalităţii – Luca Corneliu-Constantin, reprezentant al comunității, Primarii şi şefii Poliţiei din municipiile Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei şi din oraşele Broșteni și Frasin, Primarii comunelor Breaza, Ciocănești, Coșna, Dorna Arini, Iacobeni, Izvoarele Sucevei, Moldovița, Pojorîta, Sadova, Vama, Vatra Moldoviței, şeful Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta şeful Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama şi şeful Secţiei 15 Poliţie Rurală Vatra Dornei, Comandantul Detașamentului 4 de Jandarmi Vatra Dornei și comandantul Detașamentului 7 de Jandarmi Câmpulung Moldovenesc, comandantul Postului Montan de Jandarmi Broșteni și comandantul Postului Montan de Jandarmi Frasin, Comandantul Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și comandantul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei.

3. Informare privind concluziile rezultate în urma consultării cu minorităţile rromă şi polonă cu privire la priorităţile siguranţei persoanei şi ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului – consilier județean Mihai Grozavu, Președintele Asociației Partida Romilor – Pro Europa, Sucursala Suceava, Preşedintele Uniunii Polonezilor din România.

4. Diverse
– Solicitarea Primăriei Dolhasca pentru înființarea unei subunități de jandarmi şi Situația infracțională din comuna Șcheia – Președinte ATOP, Eugen Șalar
– Analiză referitoare la unele activități desfășurate de către inspectoratele de poliție, jandarmi, ISU, poliție locală apărute în mass-media (aspecte pozitive/negative) – Președinte ATOP, Eugen Șalar
– Informare prezentată de ISU privind activități specifice în perioada iulie-septembrie – șeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui
– Informare privind accidentele de circulație, precum și măsuri pentru fluidizarea traficului în primele 8 luni ale anului 2017 – șeful IPJ Suceava, comisar șef Buliga Toader

De asemenea, în calitate de invitați au participat Longher Cazimir, vicepreședinte Uniunea Polonezilor din România și expert pentru minorități în cadrul Instituției Prefectului – Județul Suceava, Virgil Pohoață, Președintele Asociației Partida Romilor ”Pro-Europa”, Sucursala Județului Suceava, Alina-Iuliana Stan, consilier pe probleme de romi din cadrul Instituției Prefectului – Județul Suceava, Dranca Liliana, șeful Secției de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc, Margareta Isăilă, directorul executiv adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Cristian Cuciureanu – inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, șefii Poliției Locale Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc.

În urma discuțiilor, s-au desprins următoarele măsuri cu caracter de recomandare, astfel:

Se impune o relație instituțională mai bună între administrațiile locale, structurile de poliție, jandarmerie, poliție locală și instituțiile de stat, în administrarea resurselor umane și materiale de care dispun, pentru prevenirea și combaterea fenomenelor contravențional și infracțional;

La unele posturi de poliție lipsește operativa cu indicatorii de performanță minimali (legea conferă primarului, consiliului județean, ATOP-ului să cunoască la zi problemele de interes ale cetățeanului pentru siguranță și ordine publică și de aceea, acum când se face o întinerire a aparatului polițienesc, este bine de a ști de către aceștia cum să conlucreze cu cei care îi ajută în informarea cetățenilor);

Solicitarea de către șefii polițiilor Broșteni și Frasin pentru realizarea patrulelor mixte poliție-jandarmi din efectivele existente în localități, pentru creșterea gradului de siguranță publică;

Continuarea demersurilor la administratorul de date pentru ca lucrătorii de la polițiile locale să aibă acces la baza de date, în vederea îndeplinirii legale a atribuțiilor funcționale;

Continuarea activităților în parteneriatul constituit între DGASPC Suceava, I.P.J. , I.J.J., ATOP, I.Ș.J., reprezentanții primăriilor care efectuează ancheta socială pentru prevenirea și diminuarea fenomenului de cerșetorie, comiterea altor fapte infracționale de către minori;

Solicitarea de către șeful Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a unei macarale de mare tonaj, care să fie dizlocată în zonă pentru deblocarea drumului național, în caz de evenimente rutiere (la un eveniment precedent, drumul național a fost deblocat după 12 ore, fără a avea posibilitatea de varientare a circulației pe alte căi rutiere);

Unii asistenți sociali au semnalat și solicitat un sprijin mai prompt în soluționarea unor cazuri sociale din partea postului de poliție;

În unele cazuri sunt semnalate distrugeri ale unor dotări publice ce deservesc însăși comunitatea romă și de asemenea, se constată încă un număr însemnat de abateri la disciplina în construcții – locuințe fără autorizații de construire pe domeniul public;

Luarea măsurilor necesare de montare a sistemelor de supraveghere video având în vedere faptul că în majoritatea localităților administrațiile locale nu au finalizat aceste proiecte, precum și faptul că acolo unde acestea funcționează, rezultatele sunt notabile;

Unele administrații locale semnalează ușurința cu care AJOFM – ul acordă adeverințe prin care notifică faptul că, nu există locuri de muncă, astfel se pot întocmi ușor dosarele de ajutor social, o recomandare în acest sens ar fi ca AJOFM Suceava să informeze lunar comunitățile locale în privința locurilor de muncă disponibile la nivel de județ;

Lucrătorii de poliție să execute o patrulare mai consistentă în special în zilele în care se primesc ajutoarele sociale și la sfârșitul săptămânii;

Luarea măsurilor necesare de către autoritățile locale deoarece se reclamă lipsa unor servicii de salubrizare sau nerespectarea de către operator a graficelor de colectare a deșeurilor (acest fapt constituie o justificare pentru depozitarea de către unele persoane a deșeurilor în zone nepermise);

Semnalizarea corespunzătoare a drumurilor comunale și județene deoarece se circulă cu viteze ce pun în pericol viața pietonilor, în condițiile neasigurării trotuarelor, precum și modernizarea drumului județean ce leagă Solonețul Nou de Pleșa (ambele cu populație de etnie polonă);

Elaborarea studiului tehnico-economic pentru modernizare a unui km din drumul județean Arbore – Burla – Volovăț și a drumului Solonețul Nou – Pleșa – 3,5 km.

Accesarea de proiecte cu finanțare europeană pentru modernizarea infrastructurii rutiere și de utilitate publică;

Stabilirea unor atribuții clare, prin modificarea legislativă, pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava pentru eliminarea situațiilor actuale de utilizare a minorilor în actul de “cerșetorie” și de comitere de infracțiuni;

Acordarea de asistență tehnică localităților care au comunități rome pentru a accesa fonduri prin PNDL și AFIR, dar și o consultare mai susținută a liderilor comunității rome pentru asigurarea unei integrări mai bune în problematica administrației locale;

Elaborarea de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava a unui studiu privind pregătirea profesională a copiilor, în special a celor de etnie romă, precum și stabilirea unor posibilități de școlarizare în diverse meserii, în acest sens fiind încadrat un inspector școlar pe probleme de curriculă pentru romi;

Având în vedere că o activitate importantă de asigurare a existenței pentru o parte din etnicii romi o constituie reciclarea materialelor recuperabile, trebuie studiat efectul punerii în funcțiune a platformelor de deșeuri de la Moara și Pojorâta în existența acestora, mai exact să fie prevăzut faptul ca aceștia să fie cooptați la reciclarea deșeurilor;

Necesitatea creșterii rolului primarului și a celor de la asistență socială, care să nu mai aprobe acordarea ajutorului social pentru persoanele care obțin venituri din alte surse;

Studierea prin PUG-ul localităților a traseelor pe care pot circula atelajele hipo;

Cuprinderea în temele urbanistice ale consiliului județean a modelelor de case eficiente din punct de vedere energetic, dar și ca spațiu, specifice comunității rome;

Identificarea de către ordonatorul principal de credite a surselor de finanțare reabilitării posturilor de poliție Vicovu de Sus, Breaza, Vama și dotarea acestora cu centrale pe combustibil solid – lemne;

Alocarea de fonduri de către primării pentru asigurarea cu pază umană și sisteme tehnice de supraveghere video a instituțiilor de învățământ, a localităților conform prevederilor HG 301/2012

Continuarea investițiilor, atragerea de fonduri, noi proiecte, atragerea investitorilor și dialogul permanent cu investitorii locali, care oferă locuri de muncă;

Îmbunătățirea colaborării între instituțiile ce au atribuții pe linia ordinii și siguranței publice (administrație locală, jandarmerie, poliție locală, parchet, judecătorie);Continuarea eficientă și în deplină legalitate a tuturor acțiunilor menite să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, de menținere a ordinii publice și de respectare a legii, de prevenire a criminalității și consolidarea climatului de siguranță a cetățeanului, prin implicarea directă a autorităților și a organelor abilitate de lege;

Îmbunătățirea dialogului cu cetățeanul, informarea cetățeanului și sprijinul total al autorităților pentru cetățenii aflați în situații-limită;

Exploatarea maximă a tuturor posibilităților pe care le oferă zona din punct de vedere turistic și dezvoltarea permanentă a axei turistice Suceava – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, cu implicarea autorităților la toate nivelele, precum și modernizarea căilor de acces către obiectivele turistice și amplasarea de indicatoare (acolo unde lipsesc), cu subscriere în engleză sau alte limbi de circulație europeană;

Igienizarea urgentă și montarea de pubele în parcările de pe DN 17, DN 17B, DN 17C, DN 18 mese și scaune, bănci și toalete, ca semn de minimă civilizație;

Supravegherea video a parcurilor și iluminatul pe timp de noapte, pentru evitarea furturilor de combustibil și bunuri;

Amenajarea de spații speciale unde cetățenii să poată efectua comerț civilizat cu produse sau bunuri, activități care se desfășoară pe marginea drumurilor;

Igienizarea cursurilor de apă;

Amenajarea de locuri pentru campare și de locuri pentru relaxare;

Construirea de piste pentru biciclete și drumuri laterale pentru vehicule lente;

Toaletarea semnelor de circulație existente și eliminarea arborilor ce împiedică buna lor vizualizare, precum și refacerea marcajelor rutiere acolo unde acestea lipsesc sau sunt foarte uzate;

Fluidizarea traficului în intersecțiile supraaglomerate prin realizarea de sensuri giratorii, precum și realizarea de pasaje supraterane de trecere a șoselelor, în localitățile unde se constată un risc maxim de accidente, precum și montarea de semafoare inteligente;

Supravegherea și monitorizarea traficului cu mijloace moderne, precum și prezența în trafic mai vizibilă a echipajelor de poliție și a aparatelor radar;

Crearea unui parteneriat real poliție-comunitate și stimularea spiritului civic.

Încheierea unui nou protocol de colaborare între Inspectoratul de Poliție de Județean Suceava și Asociația Partida Romilor ”Pro-Europa”, fapt ce a fost solicitat în repetate rânduri, având în vedere rezultatele pozitive realizate în vechiul protocol;

Solicitarea adresată de către primăriile din localitățile Breaza, Pojorâta de asigurare, Sadova, Vama, Capu Câmpului, Liteni și altele pentru modificarea programului lucrătorilor de poliție astfel să fie asigurată continuitatea zilnică în intervalul 08-16, față de programul de lucru stabilit de I.P.J. Suceava, respectiv 12 ore ziua cu 24 ore liber, 12 ore noaptea cu 48 de ore libere, timp în care nu se poate asigura prezența unui polițist la sediul postului de poliție, în vederea luării la cunoștință în detaliu despre problemele solicitate de cetățeni, adresate poliției din localitatea respectivă.

Modificarea Codului Silvic în vederea asigurării unor cantități suficiente de lemne de foc care să fie puse la dispoziție de către ocoalele silvice pentru încălzirea pe timpul iernii. În noul Cod Silvic este prevăzut că proprietarii de pădure pot beneficia de doar 5 mc/ha/an din pădurea proprietate personală, cantitate care este insuficientă, ceea ce generează creșterea numărului de infracțiuni silvice;

Asigurarea marcajelor rutiere pe DN 17 pe porțiunea de drum Mestecăniș-Iacobeni, solicitare adresată de către domnul consilier Ioan Moraru pentru doamna director a Secției de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc, Liliana Dranca.

Ordinea de zi a ședinței ordinare a ATOP o găsiți și pe site-ul ATOP (secțiunea ATOP din cadrul site-ului www.cjsuceava.ro).

comments

comments