full screen background image

Rădăuţenii au la dispoziţie cinci modalități de plată a taxelor şi impozitelor

După încheierea în acte a anului fiscal 2016 și deschiderea anului 2017, după verificările necesare pentru a fi convinse autoritățile publice locale că impozitele au fost calculate corect pentru fiecare contribuabil în parte, pe data de 9 ianuarie, a debutat la Rădăuți programul de încasări a taxelor și impozitelor pentru anul în curs dar și pentru anii anteriori, acolo unde este cazul.

Ghișeul din incinta primăriei este deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 8 – 16, iar cei care se prezintă pentru a-și achita dările către stat trebuie să știe că se încasează cu prioritate amenzile, în cazul în care se descoperă că au amenzi neachitate, fără achitarea acestora nefiind posibilă achitarea celorlalte taxe și a impozitului pe locuință, teren sau automobil.

Aceasta este o prevedere a Codului de Procedură Fiscală ce datează de la 1 ianuarie 2016.

Pentru că unii plătitori ezită în a-și achita obligațiile din cauza amenzilor neachitate, unul dintre obiectivele primăriei Rădăuți pe anul 2017 este de identificare a rău-platnicilor și de a recurge la măsurile de executare silită, sens în care a fost angajat un inspector de specialitate care va avea ca atribuțiuni doar ducerea la îndeplinire a acestor măsuri.

La alegere, recuperarea se va face prin poprire pe venituri, oprirea disponibilităților bănești din conturi sau valorificarea unor bunuri personale. Aceste măsuri se vor lua întrucât în cazul amenzilor neachitate, primăria Rădăuți înregistrează o restanță de 3.000 de lei.

Despre toate acestea a vorbit, la Radio VIVA FM, economistul Silviu Ursescu, șef Serviciu Impozite și Taxe din cadrul Primăriei:

În primele zile de la deschiderea casieriei în scopul încasării impozitelor, cei mai conștiincioși s-au dovedit a fi, și în acest an, pensionarii, care se grăbesc să își achite datoriile către stat.

Persoanele fizice care achită integral aceste datorii până pe data de 30 martie, beneficiază și în acest an de o bonificație de 10%.

Toți contribuabilii au create, prin serviciile de specialitate, toate posibilitățile de plată actuale: fie cash la casierie, fie prin intermediul cardului de credit sau de debit prin intermediul POS-urilor instalate la ghișee, fie plata on-line prin serviciul ghișeu.ro, prin decontare bancară în cazul persoanelor juridice sau prin intermediul Poștei Române.

Toate aceste cinci modalități de plată sunt operative la nivelul municipiului Rădăuți, după cum a spus, la VIVA FM, economistul Silviu Ursescu, șef Serviciu Impozite și Taxe din cadrul Primăriei.

La Rădăuți, nivelul impozitelor și taxelor locale pentru anul 2017 a fost stabilit printr-o hotărâre din noiembrie 2016.

Unele cote de impozitare sunt modificate față de anul anterior, astfel, în cazul clădirilor rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, cota este de 0,8% față de 1% practicat în 2016, iar în cazul clădirilor rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor juridice, cota aplicată în anul 2017 este de 0,2% față de 0,08% anul trecut.

În cazul clădirilor nerezidențiale aparținând persoanelor juridice, s-a redus cota de la 1,2 la 1,1%.

În anul în curs se acordă bonificația de 10% doar persoanelor fizice, nu și celor juridice.

Celelalte impozite și taxe au rămas la același nivel ca în anul precedent.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar