full screen background image

Ajutoare la încălzire de peste 10.000 de lei, primite pe nedrept de suceveni

Primăria Suceava pregăteşte formularele de cerere pentru acordarea sprijinului financiar guvernamental la încălzirea locuinţei în sezonul rece 2017-2018, atât în sistem centralizat ce energie termică, cu centrale pe gaze naturale, cu radiatoare electrice, cât şi cu combustibili solizi.

Primarul Ion Lungu a anunţat că acestea vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari în intervalul 25-29 septembrie, când se va face şi instruirea asupra prevederilor legale privitoare la beneficiari, tranşele de acordare a ajutorului, dar şi a modului de completare a cererilor.

Pentru anul trecut, conform controlului Curţii de Conturi, Primăria Suceava a avut 71 de dispoziţii de reţineri, pentru suma de 10.800 de lei, reprezentând ajutoare care nu au fost date corect.

Lungu a ţinut să arate că plafoanele de venit şi mărimea sprijinului financiar lunar acordat în perioada ianuarie-martie sunt similare celor din perioada omoloagă anului anterior.

Beneficiarii de încălzire în sistem centralizat pot primi compensări chiar şi de 90%-100%, acestea fiind valabile în cazul persoanelor singure şi familiilor care realizează venituri de până la 155 de lei pe membru de familie.

comments

comments