full screen background image

17 județe și București, afectate de vântul puternic și ploile abundente

Pompierii militari au intervenit în ultimele 24 de ore în 17 județe și în municipiul București pentru înlăturarea efectelor negative generate de vântul puternic și ploile abundente, informează, luni, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Pompierii au acționat pentru degajarea a 172 de arbori doborâți de vânt și pentru evacuarea apei din 13 locuințe, 8 curți și 5 subsoluri. De asemenea, intervențiile au vizat înlăturarea efectelor generate de cele 114 de acoperișuri ale unor imobile afectate de vijelii.

Cele mai multe situații de urgență s-au înregistrat în județul Cluj, unde 30 de copaci au fost doborâți de vânt și apa a inundat 10 locuințe și 3 subsoluri. Din cauza vântului puternic, au fost afectate parțial 105 acoperișuri de case și 5 acoperișuri ale unor blocuri.

De asemenea, în județul Harghita au fost semnalate probleme în 7 localități — Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Corbu, Băile Tușnad, Suseni și Bixad — și s-a intervenit pentru degajarea a 50 copaci căzuți.

Potrivit IGSU, în cursul zilei de duminică și pe timpul nopții, la nivel național, au fost emise 59 de atenționări și avertizări hidrometeorologice Cod Galben și Cod Portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice, viituri rapide și creșteri de debite.

În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 62 localități din 17 județe (Argeș, Bacău, Caraș Severin, Cluj, Covasna, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș, Teleorman și Vâlcea).

IGSU anunță că pompierii militari rămân la datorie, iar prin centrele operaționale ale unităților subordonate este monitorizată permanent situația vremii, pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul comunităților care pot fi afectate.

AGERPRES

comments

comments