E încă vară și mulți dintre noi au rămas preocupați de kilogramele în plus. Asta dacă nu și-au făcut din această preocupare un hobby de-a lungul întregului an, plângându-se de cât de rotofei sunt, fără însă a face prea mare lucru pentru a schimba ceva. Trebuie să recunosc că și eu am rămas interesată de acest subiect și nu sar cu privirea titlurile ce fac trimitere la el.
Drept urmare, am citit de curând un articol scris de un nutriționist, legat de “mâncatul preventiv”. Chiar așa! Mulți dintre noi mâncăm preventiv: “Azi am o zi lungă, în care nu știu când apuc să mănânc. Așa că, foame sau nu, mănânc acum. Nu de alta, dar nu vreau să mă apuce foamea într-un moment nepotrivit…” De parcă foamea e ca un cont în care, dacă depui la timp bani suficienți pentru diferite cheltuieli, nu plătești apoi penalități. Nicidecum!
Nutriționistul despre care vă spuneam mai devreme consideră că noi, românii, ne-am alimentat în ultimii 20 de ani o nouă frică: frica de foame. Și purtați de această teamă, imediat ce stomacul ar da semne că s-ar goli sau chiar înainte, ne grăbim să-l umplem cu gustări, ceva de ronțăit sau de băut pentru a ne simți plini.
“Acum 50 de ani aceste obiceiuri nu numai că nu existau, dar oamenilor nici nu le trecea prin cap să mănânce ceva între mese. Și chiar daca vroiau, nu aveau ce: nu existau distribuitoare automate de mâncare, nu erau produse ambalate la orice colț de stradă, nu aveam fast-food și nimic apetisant prin mașină sau prin sertarele de la birou. Pur și simplu, această manie a gustărilor și ciugulelilor nu exista, obiceiul de a mânca la orice oră era imposibil pentru că mediul (școală, serviciu, stradă, casă) nu permitea asta.”
Acum, însă, se poate! Avem toate condițiile să ne simțim plini, în cea mai mare parte a timpului. Căci, de fapt, adevărata problemă aici ar putea fi. În dorința de a ne simți plini… sau împliniți. Iar dacă e mai greu să umplem alte goluri din existența noastră, cu cel din stomac e cel mai simplu. De fapt, mâncăm pe fond emoțional. Golul spiritual nu îl puteam umple, oricât de mult ne-am strădui, cu o pungă de ronțăieli.
Soluția?!? În fiecare dintre noi… Primul pas?!? Să acceptăm că există și goluri, că au rostul lor. Nu doar prea-plinuri. Să nu ne fie teamă nici de golul din stomac, nici de alte goluri. Să le identificăm și să căutăm să le umplem adecvat.
Pentru a reuși acest lucru să începem însă cu o pauză. O pauză între mese. Și să consumăm, la schimb, o doză de educație. Sigur nu îngrașă.
