full screen background image

PSD va dezbate situația filialei Timiș

Biroul Permanent Național al PSD se reunește luni, începând cu ora 12,00, la sediul central al partidului, printre temele aflate pe ordinea de zi regăsindu-se și situația filialei Timiș, rămasă fără lider după ce Sorin Grindeanu a fost demis de CEx al PSD.

Social-democrații susțin că trebuie adoptată o decizie formală, după ce joi, 20 iulie, secretarul de stat în Ministerul Educației Petru Andea a anunțat că a fost desemnat de către conducerea PSD să se ocupe de coordonarea activității filialei PSD Timiș.

”Conducerea națională a PSD m-a desemnat să mă ocup de coordonarea activității filialei în perioada care urmează, de la 1 august. Sunt vicepreședinte coordonator. Eu am oficial funcția de vicepreședinte al organizației. Domnul Sorin Grindeanu și-a pierdut calitatea de membru al PSD în urma deciziei CEx, ca urmare nu avem președinte, iar dintre vicepreședinți, am fost desemnat eu să coordonez activitatea până când se vor organiza alegeri în filială, cel mai probabil în toamnă”, afirma Petru Andea la momentul respectiv.

AGERPRES

comments

comments