full screen background image

Mai mulţi suceveni au căzut victime ale înşelăciunilor în urma unor tranzacţii on – line

În ultimele zile, mai mulţi suceveni au căzut victime ale înşelăciunilor în urma efectuării unor tranzacţii on – line.

Polițiștii vă recomandă să verificați dacă site-ul cu care faceți tranzacția este de încredere (dacă oferă date de identificare complete – contact, adresă, cod de înregistrare fiscală etc.) şi să analizaţi opiniile altor cumpărători, condiţiile de livrare şi de garanţie.

Atacurile informatice de tip phishing urmăresc colectarea de informaţii personale, precum numerele de cont şi de card ori codurile folosite.
Este indicat să nu se completeze niciun formular online în care se cer datele personale, să nu se deschidă emailuri de tip SPAM şi să se instaleze un program anti-phishing.

De asemenea, ar trebui să verificați de fiecare dată lista tranzacţiilor efectuate cu cartea de credit, pentru a preîntâmpina eventualele încasări suplimentare.

Totodată, se recomandă folosirea unui serviciu de curier cu plata ramburs, ce permite deschiderea coletului la primire, asigurându-vă astfel că plătiți pentru ce ați comandat.

De asemenea, se recomandă atenţie maximă atunci când alegeţi să achiziţionaţi bunuri de la persoane fizice postate pe anumite site-uri de profil şi să nu efectuaţi plăţi în avans.

Exemplificăm cu două cazuri recente, în care doi suceveni s-au ales cu un prejudiciu de peste 3.500 de lei.

La data de 4 iulie, în jurul orei 17.50, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată de o femeie, de 36 de ani, localnică, cu privire la faptul că, în aceeași zi, a fost victima unei infracțiuni de „înșelăciune”.

Din verificări a rezultat că, la 29 iunie, persoana vătămată a postat pe un site specializat un anunț prin care vindea un hoverboard, cu suma de 700 de lei. A fost contactată pe telefonul mobil de o persoană din Cluj-Napoca, care i-a oferit în schimb un telefon mobil. Persoana vătămată fiind de acord, a trimis la adresa din Cluj-Napoca hoverboard-ul, urmând ca în zilele următoare să primească la adresa sa telefonul mobil.

Până pe 4 iulie, partea vătămată a ținut legătura telefonic cu bărbatul respectiv și a aflat că acesta a primit hoverboard-ul.

În data de 4 iulie, la ora 16.40, a fost contactată telefonic de un reprezentant al unei firme de curierat rapid, care i-a adus coletul.

După ce a semnat de primire, a desfăcut cutia, constatând că în interior se aflau două batoane de ciocolată și o cutie goală ce provenea de la un telefon mobil.

Prejudiciul creat prin comiterea infracțiunii este de 1.000 de lei.

Cu câteva zile înainte, la 29 iunie, în jurul orei 17.30, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată de un tânăr, de 29 de ani, localnic, cu privire la faptul că în aceeași zi, a fost victima unei infracțiuni de „înșelăciune”.

Din verificări a rezultat că, la 27 iunie, dorind să achiziționeze un televizor, după ce a consultat oferta existentă pe mai multe site-uri de specialitate, bărbatul a plasat o comandă pe un site pentru un televizor, pentru care trebuia să achite suma de 2.695,56 lei.

După plasarea comenzii, acesta a primit un e-mail de confirmare a comenzii.

În ziua de 28 iunie, în jurul orei 12.12, a primit un nou e-mail de pe aceeași adresă, prin care era informat că produsul comandat a fost predat unei firme de curierat rapid.

La 29 iunie, ora 14.03, bărbatul a primit produsul comandat.

După ce a achitat suma sus menționată, i-a fost eliberată de către curier chitanța.

Ulterior, după primirea coletului, reclamantul a observat că acea cutie în care era ambalat televizorul nu corespundea cu produsul pe care l-a comandat pe internet și era deteriorată.

În continuare, persoana în cauză a desfăcut cutia și a constatat că în interior se aflau două pietre și două crengi de brad, precum și un suport tv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,înșelăciune”.

comments

comments