full screen background image

Expoziţia Internaţională de Grafică Satirică BUCOVINA – ROMÂNIA 2017, vernisată vineri

Muzeul Bucovinei, Consiliul Județean Suceava și Asociaţia “Gândeşte” – gandeste.org organizează a XI a ediție a Expoziţiei Internaţionale de Grafică Satirică BUCOVINA, având în acest an tema “THINK EUROPE?!”.

La cea de a XI a ediție a expoziției internaționale s-au înscris în concurs 234 de caricaturiști cu 747 de caricaturi, din 54 de ţări.

Chiar de la început, de la primele ediții, această competiție a crescut atât în numarul de participanti cât și în calitatea lucrărilor trimise, fiind popularizată de multe site-uri de specialitate din lume. Pentru această ediție, FECO a apreciat evenimentul de la Suceava cu patru stele (din cinci).

Juriul expoziţiei, format din Mihai Pînzarul Pim – caricaturist, George Licurici – caricaturist şi Ovidiu Ambrozie Borta BOA – caricaturist,
împreună cu reprezentanţii asociaţiei “Gândeşte”, au stabilit caricaturile pentru expozitia Internaţională de Grafică Satirică BUCOVINA – ROMANIA, precum şi lucrările premiate din acest an.

Reamintim că premiile sunt:
– Premiul I – 500 € + diploma + medalia de aur
– Premiul II – 300 € + diplomă
– Premiul III – 100 € + diploma
– Menţiune – diploma + medalii
– Menţiune – diploma + medalii
– Menţiune – diploma + medalii
și vor fi făcute publice la deschiderea oficială a expoziției, unde pe lângă caricaturile premiate, vor putea fi admirate caricaturile nominalizate de juriu, precum și lucrările selectate .

Vernisajul expoziției va fi în data de 30 iunie 2017, ora 12, la Muzeul de Știinţe ale Naturii.

comments

comments