full screen background image

Guvernul Tudose va fi învestit astăzi

Cabinetul Tudose urmează să fe învestit astăzi. Prima etapă va fi audierea în comisiile parlamentare a celor propuşi pentru posturile de miniştri, după ce aceştia au fost validaţi, miercuri, de Comitetul Executiv al PSD. Urmează şedinţa plenului reunit, în care premierul desemnat Mihai Tudose va prezenta programul cabinetului său şi în care va fi dat votul de învestitură. Şi tot astăzi, noii miniştri vor merge la Palatul Cotroceni, unde vor depune jurământul. Noul cabinet are 27 de mandate, iar 16 dintre cei care ar urma să le ocupe au făcut parte şi din Guvernul Grindeanu, demis de parlament săptămâna trecută pentru ineficiență.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc în şedinţă comună joi, de la ora 15.00, pentru dezbaterea programului de guvernare şi votarea noului cabinet condus de Mihai Tudose. Votul din plen va fi precedat de audierea miniştrilor în comisiile de specialitate, începând cu ora 8.00. Fiecare ministru va avea la dispoziţie 30 de minute pentru prezentarea programului său şi pentru întrebări, potrivit programului decis de Birourile Permanente.

Primii care vor fi audiaţi sunt Rovana Plumb pentru Ministerul Fondurilor Europene şi Mihai Fifor pentru Ministerul Economiei, iar ultimii, de la 13.30, sunt Gabriel Petrea (Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social) şi Tudorel Toader (Ministerul Justiţiei).

Avizul comisiilor de specialitate este unul consultativ, lista miniştrilor propuşi de Mihai Tudose urmând să fie supusă în bloc votului Parlamentului.

La ora 15.00 este convocat plenul reunit al celor două Camere, unde premierul desemnat Mihai Tudose îşi va prezenta programul de guvernare şi va cere votul de încredere al parlamentarilor. Noul guvern are nevoie de voturile a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

Pe lângă voturile parlamentarilor PSD şi ALDE, Tudose poate conta şi pe voturile UDMR. ”Posibilitatea de a susţine guvernul mâine (joi – n.r.) a rămas una foarte directă, deschisă. Am votat în unanimitate. Colegii mei au susţinut că, dacă nu apar mâine în comisii surprize neplăcute, atunci vom vota învestirea guvernului, ceea ce nu înseamnă că vom fi de acord cu toate măsurile pe care le va lua guvernul în perioada următoare”, a declarat Kelemen Hunor miercuri, la finalul unei şedinţe cu parlamentarii UDMR.

De asemenea, este probabil ca şi parlamentarii minorităţilor naţionale să susţină noul cabinet, în condiţiile în care aceştia susţin în mod tradiţional majoritatea deja constituită.

După vot, care este estimat să dureze aproximativ două ore şi jumătate, noul cabinet va fi aşteptat la Palatul Cotroceni pentru depunerea jurământului. Ora ceremoniei este incertă deocamdată, depinzând atât de durata şedinţei plenului comun, cât şi de programul preşedintelui Iohannis care prevede, de la ora 18, participarea la o recepţie organizată de către Ambasada Canadei la Bucureşti.

Lista miniştrilor nominalizaţi pentru a face parte Cabinetul condus de Mihai Tudose a fost prezentată miercuri de către liderul PSD Liviu Dragnea.

Prin urmare, alături de Mihai Tudose, joi, se vor prezenta în faţa Parlamentului Sevil Shhaideh-vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale; Graţiela Gavrilescu-vicepremier, ministrul Mediului; Rovana Plumb-ministru delegat pentru Fondurile Europene; Mihai Fifor-ministrul Economiei; Teodor Meleşcanu-ministrul Afacerilor Externe; Carmen Dan-ministrul Afacerilor Interne; Petre Daea-ministrul Agriculturii; Adrian Ţuţuianu-ministrul Apărării Naţionale; Lucian Romaşcanu-ministrul Culturii; Liviu Pop-ministrul Educaţiei; Lucian Georgescu-ministrul Cercetării; Toma Petcu-ministrul Energiei; Ionuţ Mişa-ministrul de Finanţe; Tudorel Toader-ministrul Justiţiei; Doina Pană-ministrul Apelor şi Pădurilor; Lia Olguţa Vasilescu-ministrul Muncii; Lucian Şova-ministrul Comunicaţiilor; Florian Bodog-ministrul Sănătăţii; Răzvan Cuc – ministrul Transporturilor; Marius Dunca-ministrul Tineretului şi Sportului; Gabriel Petrea-ministrul delegat pentru Dialog Social; Viorel Ilie-ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul; Ilan Laufer-ministrul pentru Mediul de Afaceri; ministrul Turismului-Marius Dobre; Andreea Păstârnac-ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni; Victor Negrescu – ministrul Afacerilor Europene; Marcel Ciolacu-vicepremier fără portofoliu.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza