full screen background image

Concursul “Fancy fiesta à la française”, la USV

Cu scopul de a încuraja învăţarea limbilor străine şi, mai ales, de a milita pentru toleranţă culturală în spaţiul european, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează cea de-a VIII-a ediţie a Concursului de interpretare de cântece “Fancy fiesta à la française”. Acest concurs se adresează atât studenţilor, cât şi elevilor din şcolile şi liceele sucevene, fiind menit să contribuie nu numai la promovarea plurilingvismului, ci şi la întărirea colaborării dintre învăţământul preuniversitar şi cel universitar.

Pe data de 9 iunie, de la ora 10, vor urca pe scena Auditoriumului „Joseph Schmidt” treisprezece grupuri de copii şi adolescenţi talentaţi, de la următoarele instituţii şcolare : Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Suceava (profesor coordonator Iulia Buraciuc), Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava (profesori coordonatori Daniela-Irina Melisch, Felicia Vranău, Cristina Hetriuc şi Letiţia Costache), Școala Gimnazială Basarabi-Preuteşti (profesori coordonatori Adina Popa şi Delia Rusu), Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni (profesori coordonatori Anca Nastasă şi Maria Luncănița), Școala gimnazială „Nicolae Popinceanu” Mihoveni (profesor coordonator Claudia Vornicu), Școala Gimnaziala Oniceni, (profesori coordonatori Iulia Samson şi Maria Cucoş), Școala Gimnazială Todirești (profesori coordonatori Lăcrămioara Cocîrlă şi Denisa Catrinescu), Școala Gimnaziala Vereşti (profesori coordonatori Maria Tatiana Purice şi Nicoleta Bimokono) şi Școala Gimnazială Zvoriștea (profesori coordonatori Daniela Ciornei, Iustin Florin Rusu şi Sfichi Dorina).
Cântând în franceză, engleză, spaniolă, italiană, rusă, greacă, japoneză, germană şi latină, participanţii, prezentaţi şi evaluaţi de studenţii de la Litere, îşi vor disputa premiile oferite de Agenţia Universitară a Francofoniei, Institutul Francez din România (din Bucureşti şi Iaşi), Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării şi Centrul de Reuşită Universitară al USV.

În acest an, l’Association Sevriolaine d’Aide et de Partage din Sevrier (Franţa) este din nou un partener de nădejde al universităţii sucevene, nu numai prin premiile generoase puse la dispoziţia organizatorilor, ci şi prin prezenţa, în juriu, a domnilor Jean-Marie Cardinet şi Jamel Ouhmich.

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, reprezentat de inspector de specialitate Constantin Tiron, sprijină, de asemenea, organizarea acestui eveniment.

Ediţia 2017 a concursului “Fancy fiesta à la française” are toate şansele să fie, ca şi ediţiile precedente, un prilej de bucurie împărtăşită de invitaţi, studenţi, elevi şi profesori.

comments

comments