full screen background image

Festivalul de Teatru, în limba română, pentru copii şi tineret, la o nouă ediţie

Asociaţia “Promotorii Bucovinei”, în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava, vă invită, în perioada 10 – 24 mai, la FESTIVALUL DE TEATRU, în limba română, PENTRU COPII ȘI TINERET, ediția 2017.

Participanții se pot înscrie și apelând nr. de telefon 0741.585918 (cu tarif normal) la una din cele două secțiuni: individual sau  trupe.
Concursurile se desfășoară pe categorii de vârstă astfel: în data de 23 mai, începând cu ora 10,00, pe scena TEATRULUI ”MATEI VIȘNIEC” vor evolua concurenții de la categoria Copii, iar în data de 24 mai, tot pe scena TEATRULUI ”MATEI VIȘNIEC” vor concura participanții înscriși la categoria Tineret. Zilnic vor avea loc ateliere de lucru sub îndrumarea actorilor Gabriela IONIȚĂ, Dan CLUCINSCHI și Ligia TONIȚĂ.

Dacă vreți să râdeți, să vă jucați, să citiți, să gândiți, să fiți calmi, să fiți buni și să iubiți, Asociaţia “Promotorii Bucovinei” vă așteaptă la FESTIVALUL DE TEATRU, în limba română PENTRU COPII ȘI TINERET, ediția 2017.

Echipa Proiectului :
– Ignat  Elena, preşedinte ASOCIAŢIA PROMOTORII  BUCOVINEI- coordonator proiect; prof. la C. T. Al. I. Cuza- Suceava
– Lupaşcu Oana, responsabil financiar
– Maria Adomniți – profesor la Liceul cu Program Sportiv, vicepreşedintă ASOCIAŢIA PROMOTORII BUCOVINEI, – responsabil cu probleme tehnice
– Beșa Mihaela- prof. la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir”- Suceava- responsabil cu probeme de organizare/ promovare

Parteneri:
1. INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SUCEAVA,
2. PRIMĂRIA SUCEAVA – CONSILIUL LOCAL SUCEAVA
3. TEATRUL MUNICIPAL ”MATEI VIŞNIEC”- SUCEAVA
4. COLEGIUL TEHNIC ”AL. I. CUZA”- SUCEAVA

Rezumatul proiectului:

În perioada 2.05.2017- 10.05. 2015, tinerii care doresc să se exprime în domeniul teatral sunt invitaţi să participe la acţiunile de preselecţie şi înscriere, în vederea prezenţei la Festivalul de Teatru, în limba română pentru Copii şi Tineret – ediţia a XI-a 2017.
Festivalul se va desfăşura în trei etape:

1. PRESELECȚIA
Pentru înscrierea la concurs, profesorii îndrumători vor parcurge următorii pași:

a. înscrierea trupei/concurenților individuali se face prin transmiterea fişei de înscriere (Anexele 1/2) on-line,  la adresa de e-mail: brad_ellena@yahoo.com
b. Pentru înscriere fiecare participant trebuie să trimită o înregistrare video cu spectacolul/monologul care va fi prezentat, / afișul.
c. Înregistrările, pe suport DVD sau CD, precum și afișul trebuie  să fie trimise până la data de 10 mai 2017, prin poștă/curier la adresa Asociația Promotorii Bucovinei, str. Calistrat Hogaș, nr.56, Suceava. În atenția doamnei prof. Ignat Elena, pentru Festivalul de Teatru, în limba română pentru Copii și Tineret
d. Materialele trimise vor face baza unei preselecții în urma căreia un juriu desemnat de organizatori va alege un număr limitat de trupe care vor juca în cadrul festivalului. Rezultatele acestei selecții vor fi anunțate până la data de 15 mai 2017.

2. Expoziţie de afişe
Participanții care trimit afișe pentru piesele participante la Festival vor participa la o expoziție de afișe în urma căreia un juriu desemnat de organizatori va premia Cel mai bun afiș pentru fiecare din cele două categorii

3. Concursul de interpretare în două secţiuni (monolog şi trupe) pentru copii şi tineri:

a. Individual (Recitare/Monolog)
– fiecare participant va interpreta, individual, o poezie/un monolog din repertoriul național sau internațional, la alegere (durata: maxim 8 minute)
b. Trupe de teatru:
– trupa înscrisă la această secțiune poate prezenta orice versiune a pieselor, fie adaptări moderne sau clasice;
– durata reprezentației unei trupe trebuie să fie de maxim 30 minute, iar textele pot face parte din repertoriul național sau internațional, la alegere.

Toate concursurile vor avea loc pe scena Teatrului Municipal ”Matei Vişniec”- Suceava, începând cu orele 10,00.

4. Workshop-uri şi Spectacole gratuite

Programul manifestărilor:

Etapa I:

a. Preselecţie participanţi – în urma anunţului făcut prin intermediul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava şi al mass-mediei în şcolile gimnaziale şi licee vor avea loc preselecţiile şi înscrierile la  Festivalul de Teatru, în limba română  pentru Copii şi Tineret – ediţia a XI-a, 2017

Pentru înscrierea la concurs, profesorii îndrumători vor parcurge următorii pași:

a. înscrierea trupei/concurenților individuali se face prin transmiterea fişei de înscriere (Anexele 1/2) on-line,  la adresa de e-mail: brad_ellena@yahoo.com
b. Pentru înscriere fiecare participant trebuie să trimită o înregistrare video cu spectacolul/monologul care va fi prezentat, / afișul .
c. Înregistrările, pe suport  DVD sau CD  trebuie  să fie trimise până la data de
10 mai 2017, prin poștă/curier la adresa Asociația Promotorii Bucovinei, str. Calistrat Hogaș, nr.56, Suceava. În atenția doamnei prof. Ignat Elena, pentru Festivalul de Teatru, în limba română pentru Copii și Tineret
d. Materialele trimise vor face baza unei preselecții în urma căreia un juriu desemnat de organizatori va alege un număr limitat de trupe care vor juca în cadrul festivalului. Rezultatele acestei selecții vor fi anunțate până la data de 15 mai 2017.

b. Realizarea unei expozitii cu afișele participanților

Etapa a II-a

1. Concursul de interpretare pentru copii (monolog şi trupe)
– MARŢI, 23 mai 2017,ora 10.00, la Teatrul Municipal ”Matei Vişniec”- Suceava

2. Concursul de interpretare pentru tineri (monolog şi trupe)

– MIERCURI, 24 mai 2017, ora 10.00, la Teatrul Municipal ”Matei Vişniec”- Suceava

Etapa a III-a : Evaluare

– invitaţi speciali: DAN CLUCINSCHI, actor, GABRIELA IONIŢĂ, actriță Coordonator Asociația Cultural-Artistică Corifeu București,  LIGIA TONIȚĂ, actriță, CARMEN VERONICA STEICIUC, poetă; Profesori de limba și literatura română, personalități ale municipiului Suceava (scriitori, jurnaliști și alți oameni de cultură).

JURIUL FESTIVALULUI
Jurizarea spectacolelor va fi asigurată de către profesioniști din lumea teatrului cu o largă experiență în desfășurarea evenimentelor pentru copii și tineret din domeniul artei dramatice.

CRITERII DE JURIZARE: înțelegerea situației și a rolului, talentul actoricesc, stăpânirea limbajului scenic, dicția, fluiditatea și omogenitatea trupei, armonizarea interpretării, creativitatea şi inovaţia regizorală.

Ateliere de lucru ( workshop ), 23- 24 mai, ora 18,00- 20,00 .

REGULAMENT :

1. Probele artistice:

a. Individual (Recitare/Monolog)
– fiecare participant va interpreta, individual, o poezie/un monolog din repertoriul național sau internațional, la alegere (durata: maxim 8 minute)

b. Trupe de teatru:
– trupa înscrisă la această secțiune poate prezenta orice versiune a pieselor, fie adaptări moderne sau clasice;
– durata reprezentației unei trupe trebuie să fie de maxim 30 minute, iar textele pot face parte din repertoriul național sau internațional, la alegere.
2. Fiecare participant trebuie să realizeze şi să prezinte un afiş pentru piesa aleasă, în format A3, atât pe suport electronic, trimis cu fişa de înscriere la adresa de e-mail brad_ellena@yahoo.com, cât şi pe hârtie trimis pe adresa Asociația Promotorii Bucovinei, str. Calistrat Hogaș nr. 56- Suceava, alături de un CD/ DVD cu piesa înregistrată până la data de 10 mai 2017
3. În ziua desfășurării festivalului, programul va începe la ora 10:00. Toți finaliștii au obligația de a fi prezenți la locul desfășurării cel târziu la ora 9:45. Neprezentarea la ora stabilită va duce la descalificare.
4. La ora 10:00 reprezentanții desemnați de fiecare trupă/concurent vor trage la sorți ordinea în care se va intra pe scenă.

2. Programul reprezentațiilor se va desfășura între orele 10:00 – 18:00, cu o singură pauză de prânz de 60 de minute și un timp de  maximum 10 minute între reprezentații.

3. În cazul în care reprezentația necesită un decor complex sau format din obiecte voluminoase, transportul și instalarea acestuia intră în sarcina trupei. Organizatorii pot pune la dispoziția trupelor numai obiecte minimale și numai în măsura posibilităților. Acest lucru trebuie, de asemenea solicitat la înscriere.

4. În cadrul festivalului, spectacolele se vor juca la lumină albă. Dacă un spectacol nu poate fi realizat fără anumite efecte de iluminare, acest aspect trebuie discutat cu organizatorii în momentul înscrierii.

8.Toate aceste necesități, precum și orice altă problemă tehnică care va fi expusă la fața locului fără să fi fost anunțată în prealabil nu va fi luată în considerare, decât în măsura în care va putea fi rezolvată fără a afecta programul și condițiile de desfășurare a festivalului.

9. Elementele de recuzită și/sau decor se asigură de către participanți, iar sonorizarea se asigură de organizatori.

10. Supravegherea elevilor și, implicit, răspunderea față de aceștia revin exclusiv îndrumătorului artistic și/sau însoțitorului.

11. Trupele participante la festival au obligaţia de a fi prezente şi în calitate de spectatori pe tot parcursul festivalului.

12. Pentru o bună desfăşurare a evenimentului părăsirea/intrarea în sala de spectacol în timpul unei reprezentaţii sunt interzise.

13. Piesa de teatru se joacă în limba română, textele alese trebuie să reflecte vârsta şi preocupările interpreţilor, să nu conţină limbaj licenţios, acţiuni şi situaţii scenice nepotrivite vârstei lor.

14. Toţi participanţii şi susţinătorii lor sunt rugaţi să aibă pe tot parcursul festivalului un comportament civilizat şi de fair-play.

16. Toţi participanţii (concurenţi şi îndrumători ai trupelor de teatru), vor primi diplome de participare.

PREMIILE FESTIVALULUI:
– Secțiunea TRUPE: TROFEUL FESTIVALULUI  DE TEATRU, în limba română, PENTRU COPII ȘI TINERET – locul I | locul II | locul III
– Secțiunea INDIVIDUAL: locul I | locul II | locul III

17.  Fiecare participant va avea asupra lui o copie după C.I. sau după  Certificatul de naştere !

IV. DISPOZIȚII FINALE

Înscrierea în concurs reprezintă o dovadă clară a acceptării regulamentului festivalului și asumarea obligativității respectării acestuia.

PERSOANE DE CONTACT:

• prof. Maria Adomniți,tel. 0742094881 (pentru detalii tehnice/criterii jurizare)
• prof. Ignat Elena, tel. 0741585918 (pentru organizare/înscrieri)
• prof. Mihaela Beșa, tel. 0743824183 (pentru promovare/organizare)

comments

comments