full screen background image

Comisariatele gărzii de mediu vor fi miercuri în grevă

Biroul Executiv al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a hotărât declanșarea unei grevei de avertisment, care se va desfăşura miercuri, 26 aprilie, între orele 14.00 – 16.00.

Sindicaliştii susţin că Ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, a promis că susţine egalizarea remuneraţiilor între salariații gărzii de mediu și cei ai gărzii forestiere, aceştia având deopotrivă atribuții de monitorizare, inspecție și control, dar că, până la această dată, promisiunea nu s-a materializat.

“Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ministrul Mediului, a promis că susţine egalizarea salariilor, așa cum este normal și corect, între salariații gărzii de mediu și cei ai gărzii forestiere, având deopotrivă atribuții de monitorizare, inspecție și control. Deoarece până la această dată nu s-a materializat această promisiune și gravă disfuncționalitate la nivelul Ministerului Mediului, Biroul Executiv al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a hotărât declanșarea grevei de avertisment, în data de 26 aprilie 2017, între orele 14.00 – 16.00. În această perioadă, nu se vor desfășura activitățile specifice gărzii de mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat al gărzii de mediu la nivel național.”, transmite Sindicatul Național al Gărzii de Mediu.

comments

comments