full screen background image

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică organizează cursuri de formare profesională

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universităţii Ștefan cel Mare” din Suceava,  prin Laboratorul de Incubare a Afacerilor – INCUBAF, anunţă deschiderea unor cursuri de formare profesională începând cu luna aprilie 2017, după cum urmează:
– Manager Proiect, curs de specializare care acoperă tematica necesară pentru ocuparea unui post de Manager de proiect, indiferent de tipul de proiect sau locul de muncă de bază al persoanei nominalizate să îndeplinească această funcție ;
– Competențe Antreprenoriale, curs de inițiere care sprijină ideile de dezvoltare a micilor afaceri în Bucovina, prin dezvoltarea abilităților antreprenoriale pentru cei interesati să inițieze sau să dezvolte o afacere.

Cursurile sunt autorizate de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) şi cursanţii vor obţine, în urma unui examen, un certificat de absolvire cu avizul  Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice și al Ministerului  Educaţiei Naţionale, însoţit de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite.
Certificatele obținute sunt valabile în toate țările Uniunii Europene.

Programul de formare se va desfășura în perioada aprilie  – mai 2017 şi va consta în una sau două întalniri săptămânale la sediul INCUBAF (interval orar 17.00 – 20.00).

Înscrierile la cursuri se realizează prin transmiterea formularului de înscriere și a documentelor necesare, prin email sau fax, la următoarele date de contact: formareprofesionala@gmail.com, tel/fax 0230-520263.

Informații detaliate la http://www.incubaf.usv.ro/.

comments

comments