Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava participă anul acesta la Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, organizată de Uniunea Teatrală din România cu spectacolul „Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu, în regia lui Bobi Pricop, programat pe data de 22 aprilie, de la ora 19.00.
Evenimentul UNITER are scopul de a susține financiar artiştii cu probleme de sănătate şi existenţă.
Sumele provenite din vânzarea biletelor la spectacolul din 30 martie – „Tigrul din orașul nostru, jucat sub semnul „Artiștii pentru artiști”, alimentează Fondul de Solidaritate Teatrală – baza financiară a sesiunilor de sprijin pentru artiştii aflaţi în dificultate.
Acest Fond a fost completat atât prin donaţii individuale şi sponsorizări, cât şi prin licitaţiile organizate în ultimii trei ani în cadrul Festivalului Naţional de Teatru cu obiectele donate de artişti.
Pe parcursul anului 2016 au fost ajutaţi 64 de artişti, cu sume cuprinse între 500 şi 2.500 de lei.
Suma totală alocată a fost 91.200 de lei.
Dacă doriți să sprijiniți campania de solidaritatea a UNITER, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava vă așteaptă, pe 22 aprilie, de la ora 19.00, la spectacol.
Prețul unui bilet este de 10 lei.
Rezevări, la telefon: 0759.048677.
„Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu este prima producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava.
“Povestea pe care o imaginează Gianina Cărbunariu este simplă dar are ceva din complexitatea miturilor moderne. Un animal, o “tigresă” evadează dintr-o grădină zoologică iar periplul ei ca fiinţă liberă ne este povestit de tot felul de martori oculari, inclusiv de cîteva păsări şi de cîteva animale. Pornind de la această aventură sinonimă cu descoperirea libertăţii (care se termină prost întrucît tigresa este împuşcată până la urmă pe străzile oraşului de forţele de ordine) Gianina Cărbunariu realizează, cu har ludic şi cu elemente de fabulă filozofică, un fel de radiografie socială a unei întregi comunităţi”, spune Matei Vișniec despre “Tigrul din orașul nostru”.
Distribuția spectacolului “Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu este formată din Cătălin Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc și Diana Lazăr. Video & animație: Andrei Cozlac & Alex Țilică.Muzică & sound design: Ana Teodora Popa. Light design: Cristian Șimon.