După mai multe săptămâni în care vremea s-a răcit semnificativ în weekend, pentru acest sfârșit de săptămână meteorologii ne aduc vești bune. Cum arată exact prognoza ne spune doamna Florentina Georgescu, director executiv ANM.
Vremea a început să se răcească în nord încă de joi, iar vineri temperaturile au scăzut în toată țara. De sâmbătă, temperaturile vor crește din nou, astfel că pentru weekend meteorologii prognozează temperaturi care se vor apropia de 20 de grade și chiar vor depăși această valoare în sud și în vest.
Și la București vor fi 22-23 de grade la sfârșitul de săptămână, după ce vineri maximele abia urcă la 17 grade.
Florentina Georgescu, directorul executiv al ANM, spune că va fi mult soare, doar dimineața va mai exista probabilitatea producerii brumei în zonele de nord, dar pe arii din ce în ce mai restrânse.
Vremea va continua să se încălzească până pe 4-5 aprilie când ar putea apărea pricipitațiile.
Pentru Săptămâna Mare, meteorologii prognozează o vreme schimbătoare, cu ploi de scurtă durată cu temperaturi asemănătoare cu cele din prezent.