Fac ce fac și când încerc administrarea dozelor de educație, gândul mi se îndreaptă spre experiențele recente, trăite în preajma celor mici.
Zilele trecute, spre exemplu, priveam cu plăcere priceperea cu care un băiețel subțirel își purta creioanele colorate pe foaie. Am fost curioasă să văd ce desenează, cu atâta preocupare, prichindelul. Pe foaia albă, se odihnea zâmbitoare o sirenă. ,,Îmi place să desenez prințese și sirene”, mi-a șoptit puțin rușinat. Chiar se pricepea, semn că mai desenase și înainte astfel de personaje. M-am bucurat de priceperea lui în ale desenului și bineînțeles l-am lăudat. Dar gândul mi-a rămas la rușinea citită în ochii lui.
Coincidență sau nu, a doua zi, mămica talentatului desenator și-a dorit să-mi vorbească. Era preocupată de faptul că băiatului familiei îi place să se joace nu numai cu mașinuțe și roboți fioroși, ci și cu păpuși. Voia să știe dacă e motiv de îngrijorare această preocupare ce nu stă bine băieților.
Și-atunci m-am întrebat: cu ce le șade mai bine a se juca mai micilor familiei, indiferent de gen și de ce? Răspunsul, mulți dintre dumneavoastră îl aveți pe buze deja. De ce însă punem atât de ușor în dreptul fetelor sau al băieților doar anumite jucării și jocuri, anumite culori și anumite acțiuni?! De ce o fată nu s-ar putea juca la fel de bine cu roboți, pe cât se joacă îmbrăcând sau gătind pentru păpușa preferată?! De ce un băiat n-ar putea să imagineze haine pentru o păpușă, la fel de bine cum mânuiește un pistol de jucărie?! Poate pentru faptul că de mici îi învățăm cu ce jucării trebuie să le placă să se joace. Băieții pornesc la vânătoarea celor răi, în timp ce fetele le cântă bebelușului de jucărie pe care-l leagănă în brațe, pentru că-i învățăm că așa e bine.
Tot noi suntem cei care decidem să-i îmbrăcăm de mici în anumite culori, învățându-i că albastrul se asortează doar la pantalonii băieților.
Atunci, de ce să ne mai mire faptul că, ajunși la maturitate, băieților – ajunși capi de familie, li se pare o normalitate ca doar soția să fie cea care se ocupă de educarea copilului, tot ea de curățenie, de spălatul și călcatul hainelor sau de gătit? Doar ei, bărbații, sunt cei capabili să aducă un venit consistent familiei! Sau dacă o femeie câștigă mai bine, având un job ce micșorează timpul petrecut acasă, este judecată ca fiind cea care își neglijează atribuțiile în familie, căci doar ea poate face treburile casnice cum se cuvine. O excepție este considerat și cazul în care bărbatul se implică în treburile casnice cu plăcere.
Poate ar fi timpul să fim puțin mai deschiși, ca părinți, în această privință. Pentru ca cei mici de astăzi, adulții de mâine, să nu mai împartă existența în două: jumătate – cele ce sunt musai de făcut de femei, jumătate – cele ce sunt musai de făcut de către bărbați. Pentru că amestecând jumătățile, am putea constata că ne este mai bine atunci când, de pe poziții de egalitate, ne ajută reciproc, indiferent de gen. Fiecare făcând lucrurile la care se pricepe mai bine.
Și-n felul acesta, un băiețel ce desenează atât de frumos sirene și zâne, n-ar mai încerca să-și ascundă cu podul palmei desenul, ci l-ar arăta tuturor, mândru de priceperea lui…
E drept că, până la a pune în practică ceea ce este spus cu voce tare, dar doar în teorie – egalitatea de gen – trebuie să mai treacă o vreme. Timp de consumat zilnic doze de educație.
