Începând de luni, 13 martie, oricine poate să devină voluntar la Asociația BAFI din Rădăuți și să aducă astfel o contribuție, cât de mică, lumii care ne înconjoară. Important este să îți dorești acest lucru!
Tinerii își pot construi un CV atractiv, în care perioada de voluntariat poate fi trecută ca și experiență, pentru că mereu apar oferte de joburi care cer minimum un an de experiență, nu neaparat în domeniu cât în câmpul muncii.
Voluntariatul contează și în acest caz. Voluntariind, se testează o posibilă carieră, se creează contacte care pot fi folositoare în viitor. Voluntarul ajută la crearea unei comunități mai bune în care să îi placă să trăiască încă zeci de ani. Și, nu în ultimul rând, în cadrul acestor activități se leagă noi prietenii. Șomerii, implicându-se în activități de voluntariat au șansa de a acumula noi experiențe și să-și creeze noi contacte care îi pot duce la obținerea unui post așa cum și-l doresc. Cei care sunt angajați, implicându-se într-o activitate de voluntariat pot petrece în mod plăcut și util timpil liber. Participarea la acțiuni de voluntariat unește oamenii, iar voluntariind se poate da un exemplu pozitiv copiilor, aducând un mare plus educației lor.
Pe site-ul www.bafi.ro există un formular on-line care trebuie completat. După recrutare se semnează un contract și se discută proiectele viitoate ale asociației. În Rădăuți există mulți tineri care își dpresc să se implice în acțiuni de voluntariat. Alexandru Gabriel Ailenei, noul purtător de cuvânt al Asociației BAFI Rădăuți, a vorbit la VIVA FM despre activitățile de voluntariat pe care le vor desfășura pe parcursul acestui an.
“Masa Critică” este o plimbare cu bicicletele – în număr cât mai mare – care are loc de obicei în ultima zi de vineri a fiecărei luni, în zeci de orașe din România și sute de orașe de pe glob. Acținea Masa Critică, desfășurată de Asociația BAFI Rădăuți, va fi reluată de pe data de 31 martie, când toți cei care iubesc mișcarea în aer liber vor porni în plimbările lunare cu bicicletele. În ultima zi de vineri a fiecărei luni, cu plecare la ora 17.00 din fața Catedrealei Ortodoxe din Rădăuți, doritorii, echipați corespunzător, vor pleca pe traseul de 10 km, care va fi stabilit la fiecare întâlnire. Despre Masa Critică 2017, cu mesajul ”Și noi facem parte din trafic”, a vorbit la VIVA FM președintele BAFI, Alin Tudosă.Participanții la Masa Critică demonstrează avantajele mersului pe bicicletă în orașul lor și pun în evidență obiectivele de dezvoltare urbană care necesită îmbunătățiri în termeni de siguranță și facilități.
Asociația BAFi promovează sănătatea și mișcarea, iubește bicicleta și, având în vedere numărul mare de bicicliști din zona Rădăuți, a luat inițiativa de a chema la plimbare și discuție bicicliștii de toate vârstele. Acțiunea este pentru toți posesorii de biciclete, de toate vârstele și pe toate nivelele, de la amatori până la profesioniști.
Masa Critică Rădăuți a avut și ediții anterioare evenimentului inițiat de Asociația BAFi, asociația a reactivat această acțiune în luna septembrie 2014. Se bucurăm de o creștere a numărului de bicicliști participanți și o bună mediatizare în zona orașului Rădăuți a fenomenului. Au observat, cu ocazia sosirii primăverii, un număr mare de bicicliști și în special – părinți cu copii, viitori tineri sănătoși și responsabili.
Potrivit Codului fiscal, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând pana la 2% din impozitul pe venit, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii, unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.În categoria entităților nonprofit sunt incluse: asociațiile, fundațiile, organizațiile sindicale, patronatele, partidele politice, asociațiile de proprietari, casele de ajutor reciproc ale salariaților, în măsura în care, potrivit legilor proprii de organizare și funcționare desfașoară activități nonprofit, iar sumele primite din impozit sa fie folosite în acest scop.
Există două categorii de contribuabili care pot direcționa 2% din impozitul pe venit. Este vorba despre cei care obtin venituri din salarii și cei care realizează venituri din alte tipuri de surse. Mai exact, conform Codului fiscal, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual din activități independente, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, câștigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare, în cazul societăților închise, câștigul net anual din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe baza de contract și orice alte operațiuni de acest gen.
La Rădăuți, persoanele care doresc să doneze 2% din impozitul pe venit Asociației BAFI, pot să descarce de pe site-ul www.bafi.ro formularul și să-l completeze, după cum a explicat la VIVA FM președintele BAFI, Alin Tudosă.
Doina CRAIU
VIVA FM Rădăuţi
Leave a Reply