Modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, format din o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD B2 şi o ambulanţă SMURD TIM, a intervenit, astăzi, după ora 12, în urma unui accident rutier, produs pe DN17, pe raza comunei Ilişeşti.
Un autoturism a părăsit carosabilul şi a căzut de pe un pod.
În maşină, erau trei persoane neîncarcerate, conştiente, care au fost monitorizate din punct de vedere medical de către echipajele SMURD.
Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranţă şi au acordat primul ajutor medical victimelor.
Un singur rănit, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare.
Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital.
Leave a Reply