În ședința de joi, 15 decembrie, consilierii locali suceveni vor dezbate proiectul referitor la prelungirea contractelor de transport persoane pentru maxi taximetriști până pe data de 30 iunie anul viitor.
Firmele respective deservesc în prezent 5 trasee secundare din municipiul reședință.
Luna trecută, legislativul local a aprobat delegarea transportului public de persoane prin atribuire directă către societatea Transport Public Local, aparținând municipalității, începând cu anul 2018.În expunerea de motive, primarul Ion Lungu a fost de acord cu prelungirea contractelor maxi taximetriștilor, arătând că municipiul pregătește documentația suport pentru cererea de finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene în vederea achiziționării a minim 40 de autobuze electrice.
Leave a Reply